Magazinul Baumax din Braşov va fi vândut, odată cu întreaga reţea de magazine a retailerului de brocolaj austriac. În cursa pentru preluarea reţelei au intrat toţi marii retaileri de pe segmentul amintit – Kingfisher, Praktiker şi Leroy Merlin.
Cu un plan de a ajunge la 50 de magazine în următorii ani, britanicii de la Kingfisher par a fi cei mai motivaţi să cumpere cele 15 magazine ale Baumax, mai ales că răspândirea teritorială actuală a magazinelor Bricostore / Brico Depot şi Baumax le permite o dezvoltare care să nu afecteze socotelile în viitoarele locaţii. Dacă Kingfisher va cumpăra cele 15 magazine ale Bauax, retailerul britanic va ajunge la un număr de 30 de magazine la nivel local, ceea ce îi va permite să ajungă si mai aproape de obiectivul anunţat la intrarea pe piaţă.
Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Cluj-Napoca, Suceava şi Constanta ar fi cele mai aglomerate oraşe în cazul în care Kingfisher ar achiziţiona operaţiunile locale ale Baumax. Cel mai mare număr de magazine ar urma să fie in Capitală, cu un total de şase unităţi. În restul localităţilor, britanicii vor controla câte două magaizne.
În cazul în care reţeaua ar fi cumpărată de Praktiker, Braşovul ar avea, de asemenea, două astfel de magazine. Cu cel puţin două magazine ar mai putea fi oraşele Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Constanţa, Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Bacău şi Iaşi. Reţeaua Praktiker ar ajunge, astfel, la 42 de magazine, urmând să devină cea mai mare din ţară.
Pe de altă parte, dacă francezii de la Leroy Merlin ar cumpăra reţeaua Baumax ar fi pentru prima dată când aceştia vor ajunge la Braşov. Cu o singură unitate de vânzare la nivel local, inaugurată in toamna anului 2011, şi alte două magazine în lucru – unul în Craiova şi altul demarat în Capitală, Leroy Merlin ar putea ajunge la 16 unităţi în acest an, pentru ca până în primăvara anului viitor să ajunge la 18 magazine pe teritoriul întregii ţări.
Magazinul bauMax din Braşov a fost deschis în octombrie 2006 în urma unei investiţii de 10 milioane de euro. Magazinul se întinde pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, dintre care 5.100 de metri pătraţi sunt dedicaţi materialelor de construcţii, câte 1.900 sunt dedicaţi materialelor de amenajări şi grădină şi 700 de metri pătraţi sunt oferiţi sectorului tehnic.
Un comentariu
Leroy Martin? Poate Leroy Merlin! Și ar fi foarte bine de ar veni Leroy Merlin! Am fost în București. E fain magazinul și prețurile sunt muuult mai mici ca la toți ceilalți de pe segmentul de Bricolaj.