Surparea masivă produsă acum o săptămână la Slănic Prahova s-a adâncit şi s-a transformat într-un crater uriaş, care a înghiţit un stâlp de electricitate. Groapa are acum 15 metri adâncime, cât un bloc cu cinci etaje. E risc maxim de prăbuşire a clădirilor din zonă şi se pregătesc noi evacuări. Încă 16 oameni vor fi obligaţi să plece de acasă, acum, în preajma sărbătorilor. Alţi 42 au fost evacuaţi zilele trecute. Chiar dacă ieri promisiunea a fost că groapa urmează să fie astupată imediat, azi-noapte nu era nici urmă de muncitori.
Craterul apărut în urmă cu o săptămână s-a mărit şi a înghiţit, de data asta, un stâlp de electricitate cu totul. Groapa uriaşă e plină cu apă. Oamenii au privit şocaţi cum se surpă pământul în faţa lor.
Situația este tot mai gravă. Localnicii au primit mesaje de avertizare RO-Alert, să părăsească sau să evite zona. Toţi se tem pentru viaţa lor. „Locuiesc în spatele acestor blocuri care au fost evacuate. Suntem într-un real pericol, vin tot felul de autorităţi aici şi dau vina unul pe altul. Suntem efectiv speriaţi pentru că nu ştim ce se întâmplă”.
„Această sufuziune îşi lărgeşte marginile, acest lucru făcându-ne să luam decizia de a interveni rapid şi a evacua încă un bloc. Pe cale naturală această zona nu s-a stabilizat. În blocul acesta avem 16 persoane. Vorbim de o evacuare. Au fost rugaţi să părăsească de bună voie apartamentele pe perioada lucrării”, a declarat Emil Drăgănescu, prefect de Prahova.
Citiți mai multe detalii, pe observatornews.ro.