Compania lichidatoare Solvendi SPRL; cu sediul în Cluj-Napoca, a anunțat că organizează o licitație pentru vânzarea unor terenuri în zona Forban a orașului Râșnov. Cele zece loturi de teren totalizează 88.875 de metri pătrați și aparțin companiei Com Nico Serv, aflată în faliment.
Loturile respective au suprafețe între 2.400 și 18.000 de metri pătrați, iar lichidatorul intenționează să le scoată la vânzare în bloc la prețul de pornire de 2,048 milioane de euro. Licitația se va desfășura pe 21 februarie la sediul lichidatorului.
Compania bucureșteană Com Nico Serv, specializată în distribuția de anvelope, intenționa să dezvolte la Râșnov un complex turistic în care voia să investească, în 2007, înainte de apariția crizei financiare în România, peste 150 de milioane de euro.
Potrivit detaliilor dintr-unul dintre anunțurile de licitație, terenul firmei care a fost falimentată practic de efectele crizei din 2008-2009, se află la o altitudine între 1.165m si 1.260m, fiind situate de-o parte și alta a drumului național DN 73A la aproximativ 300 m sud-vest de Cabana Forban (unde își făceau pregătirea de iarnă fotbaliștii de la Steaua înainte de 1989). Terenul are PUZ pentru construcția de Hotel/Case Vacanta cu regim de înălțime D+P+5E+2M/D+P+E+M ; Procent de Ocupare a Terenului:50%/35% și CUT:4/1. Suprafața minimă pe lot este 2000mp/1000mp și există acces la utilitățile necesare funcționării.