Pentru mulți șoferi, sensul giratoriu este o „enigmă”, astfel că de multe ori se circulă după ureche. Chiar și unii polițiști interpretează eronat prevederile legislației rutiere cu privire la circulația în rond, astfel că, un om de bine, Daniel Fadur, s-a implicat și a publicat câteva filmulețe în care explică „secretele sensului giratori”.
Dintr-una în alta, a ajuns și la cazul giratoriilor din Brașov, unde marcajele de presemnalizare cu săgeți nu prea au nici o legătură cu modul de circulație în sensul giratoriu. Totul a plecat de la un filmuleț, care a fost viral pe internet acum trei ani, cu un șofer care s-a băgat hotărât pe contrasens în giratoriul dintre Calea București – B-dul Saturn și strada Poienelor. „Unul dintre abonați mi-a arătat un video cu un sens giratoriu din Brașov, care pare rupt din filmele cu Stan si Bran, însă șoferul masinii galbene probabil a respectat marcajele puse de Directia Tehnica – Serviciul Amenajare Drumuri Publice și NE-Siguranța Circulației”, a remarcat ironic Daniel, care a transmis o adresă oficială și reprezentanților municipalității, sperând să afle „secretul” săgeților trasate pe asfalt.
De fapt, din giratoriu ieși doar la dreapta
„Ați reinventat sensul giratoriu la Brașov? Că în toată lumea, sensul giratoriu este un drum principal cu sens unic în curbă la stânga, care se intersectează succesiv cu drumuri secundare pe partea dreaptă. Intrând în sensul giratoriu nu poți vira la stânga și nici să mergi pe direcția înainte, deoarece intri pe un drum principal cu sens unic, de la stânga la dreapta. Așadar, toti cei ce intra în sensul giratoriu vor vira la dreapta, pe drumul principal cu sens unic. Cum să virez la stânga când intru în sensul giratoriu? Respectând marcajul care îmi spune sa virez la stânga, ca șoferul din mașina galbenă din clipul de mai sus? Dacă doriti, vă sistematizez gratuit 5 intersectii clasice, sau 5 sensuri giratorii pe plansa Google maps, sau Google Earth, urmând ca specialiștii dvs. (servicul de specialitate din cadrul Primăirie Brașov – n.r.) să facă birocratia necesară. Ideea este că modul în care sunt concepute, desenate sensurile giratorii din Brașov, nu numai că nu ajută la fluență, așa cum am fi tentați să credem, pentru că ăsta e rostul sensului giratoriu, dar mai mult blochează traficul”, a transmis bărbatul în sesizarea pe care a transmis- redacției BizBrașov și Primăriei Brașov.