Președintele ANAT, Alin Burcea, consideră că „stațiunile montane sunt praf”, iar România nu este o destinație importantă pe harta turismului de iarnă în Eruropa.
„Stațiunile montane, după părerea mea, sunt praf. Am fost în weekend la Predeal și jumătate din hoteluri și pensiuni erau la vânzare. Eu nu am văzut în ultimii 10 ani nici măcar un proiect guvernamental pe zona de munte. Tonul central trebuie să pornească de la Guvern, ori el nu pornește. Nu există niciun fel de program bine gândit, nu există niciun fel de fonduri. Toată lumea bate câmpii și se gândește la bani europeni, ca și cum noi suntem o țară neguvernată care nu are bugeturi. Cred că trebuie să ne gândim că și anumite proiecte se pot face în combinație cu bugetul de stat”, a declarat Burcea pentru wall-street.ro.
El a menționat că există primari care ridică stațiunile montane, cum se întâmplă la Sinaia și Predeal, „dar trebuie și ei sprijiniți” și să fie găsite soluții alternative, cum ar fi aqua park-urile acoperite, mai ales că în ultimii ani România nu prea a avut parte de zăpadă.
De altfel, fără să dea o cifră, Alin Burcea spune că la munte, comparativ cu litoralul, vin puțini turiști straini pentru că nu există promovare în străinătate, așa că România nu este o destinație pe harta turismului de iarnă în Europa.
„În momentul în care nu există interes și în momentul în care se alocă pentru promovarea României doar 2 milioane de euro nu putem vorbi despre nimic. Aceste 2 milioane de euro nu ajung nici măcar pentru standurile României în străinatate, ca să participi la târgurile externe. Avem un domeniu schiabil de râs, probabil o țară africană care nu are schi deloc într-adevar e după noi. Bulgarii ne bat detașat cu prietenie la capitolul schi. La Bansko au 70 de km de pârtie, noi la Poiana Brasov avem 14 sau 15 km de pârtie”, a spus președintele ANAT.
România încaseaza 2 miliarde de euro din turism și doar 0,1% este alocat pentru promovarea țării în străinatate.
Un comentariu
In sfarsit un om cerebral, care spune lucrurilor pe nume .
Sunt zeci de hoteluri si pensiuni scoase la vanzare pe Valea Prahovei, in Poiana Brasov si zona Bran -Moieciu .
Asta spune multe despre starea turismului din zona Brasov .
Nici macar nu se mai discuta depre autostrada Brasov -Ploiesti, despre aeroport discutii si multe povesti.
Fara o infrastructura solida, nu putem discuta de nimic .