Avocatul Adrian Rusu a fost propus cetățean de onoare al municipiului Brașov în ședința de astăzi a Consiliului Local. Solicitarea a fost făcută de grupul liberalilor din Consiliul Local, reprezentanții acestuia amintind că avocatul brașovean este cel care a readus în patrimoniul municipiului obiective importante, disputate în instanță de societăți comerciale.
Un exemplu îl reprezintă Cetățuia Brașovului, care a revenit municipiului după 7 ani de procese în instanță între Primăria Brașov și Aro Palace care s-a finalizat abia anul trecut printr-o decizie a Curții Supreme. Procesul de revendicare a fortăreței a fost inițiat de către fostul primar George Scripcaru, în mai 2015 (după ce a găsit în arhivele de până la 1800 o serie de documente justificative cu privire la dreptul de proprietate al municipalității pe acest imobil), iar Primăria a devenit „stăpână” cu acte pe Cetățuie în 23 mai 2023.
Tot avocatul Adrian Rusu reprezintă interesul orașului în litigiul pentru Restaurantul Cerbul Carpatin. Sentința dată în noiembrie anul trecut în acest dosar nu este definitivă.
Pe de altă parte, și social-democrații au amintit că au propus acordarea aceleiași distincții actriței Nora Vlad. Discuțiile au fost inițiate în urmă cu aproape șase luni, iar social democrații au solicitat urgentarea lor.
Un comentariu
Nu mi se pare corect, oare nu a primit onorariu pt munca depusa? Dacă a făcut totul benevol as înțelege. Mai trebuie studiat și caracterul omului pt a i se da aceasta titulatura