Pe tema locurilor de parcare rezervate unor instituții publice, cu referire în special la Primăria Brașov, au existat numeroase polemici în ultimii ani, astfel că în mai anul trecut, executivul municipalității a demarat procedurile urbanistice pentru a monta un sistem de bariere în parcarea din zona instituției,. Acesta ar urma să permită accesul cetățenilor atunci când vin la Primărie pentru diverse probleme administrative și să nu mai fie rezervată exclusiv pentru angajații instituției.
Astfel, oficialii municipalității au lansat o licitație publică în vederea achiziției unui sistem automatizat de bariere și control acces, care au o valoare estimată de 500.720 lei fără TVA, respectiv 595.856,8 lei cu TVA. Ofertele de la firmele de specialitate sunt așteptate până în data de 11 aprilie. Contractul ar urma să se deruleze pe o perioadă de 4 luni, iar firma care va câștiga licitația va trebui să depună și o garanție de 10% din valoarea contractului ce urmează a fi executat fără TVA.
Cum vor fi amenajate parcările
Potrivit datelor transmise de către reprezentanții Primăriei, sistemul propus pentru a reglementa modul de parcare din zona cuprinsă între Primărie și Poștă, precum și cea între poștă și Parcul Eroilor conține un sistem de bariere și camere dotate cu recunoașterea numărului de înmatriculare astfel încât accesul în interiorul acestei parcări va fi unul controlat, iar cei care depășesc termenul prevăzut pentru accesarea serviciilor instituțiilor publice, vor plăti pentru perioada de timp care depășește limita prevăzută pentru parcarea gratuită.
„Una dintre promisiunilor acestei administrații a fost că vom facilita accesul brașovenilor la serviciile primăriei și ale instituțiilor din subordinea Consiliului Local. Când vor să își rezolve diverse probleme ce țin de primărie, brașovenii se confruntă cu lipsa locurilor de parcare din zona centrală. De aceea am gândit un sistem controlat de acces, sistem care va permite celor care vin la primărie să își parcheze gratuit mașina, pentru o perioada de timp necesară să își rezolve diversele probleme. Pentru a ne asigura că această parcare, cu peste 80 de locuri, va fi destinată celor care au nevoie de serviciile noastre, după ce trece această perioadă gratuită, cei care își lasă mai mult timp mașinile acolo vor plăti o taxă îndeajuns de mare încât să fie descurajați să utilizeze parcarea în afara scopului pentru care este destinată. Astăzi am lansat procedura de achiziție, care are ca termen de depunere 11 aprilie. După semnarea contractului, furnizorul are la dispoziție maxim 4 luni pentru proiectare și execuție”, a precizat primarul Allen Coliban.
Conform caietului de sarcini, acest sistem de acces și control în parcare include următoarele componente:
- 3 kit-uri de barieră electromecanică;
- două stații de intrare și o stație de ieșire cu tehnologie pentru identificarea clientului de parcare bazată pe camere video de recunoaștere a numărului de mașină
- sistem video – patru camere cu sistem cu analiză video dedicată pentru recunoașterea numărului de înmatriculare ale clienților;
- stație de plată automată;
- două panouri pentru afișarea locurilor libere, informații primite din sistemul de management al parcării;
- sistem de senzori pentru detecția gradului de ocupare a locurilor din parcare;
- sisteme de control al iluminatului public prin realizare de iluminat adaptiv.