Sâmbăta care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este ultima zi din Postul Sfintelor Paşti în care se mai fac pomeniri de obşte pentru cei adormiţi, potrivit tradiției. Această sâmbătă este cunoscută în tradiţia creştină ca Sâmbăta lui Lazăr și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.
Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxa cu o zi înainte de Florii. Din Evanghelii aflam că Lazăr era fratele Martei și al Măriei și locuia în Betania. Aceasta localitate se afla în Tara Sfânta și este așezată pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Măslinilor.
Biserica Ortodoxă comemorează în această zi una dintre cele mai mari minuni ale lui Iisus Hristos şi anume învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, cel mort de patru zile.
Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul, care a avut loc în Betania, este relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 11, versetele de la 1 la 45.
„Prin învierea lui Lazăr din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos îşi prevesteşte propria Înviere. Dacă a avut puterea să ridice un om din moarte înseamnă că El Însuşi va putea birui moartea. Din această perspectivă, sâmbăta lui Lazăr poate fi numită un fel de ’mică înviere’ în sensul în care ea prevesteşte, aşa cum spuneam, ceea ce se va întâmpla peste câteva zile”, consideră Părintele Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, scrie basilica.ro.
Potrivit Sfintelor Evanghelii, Hristos vă plânge în fata mormântului lui Lazăr. El vă lacrima din mila pentru țoață firea omeneasca, nu doar pentru Lazăr, ci pentru întreagă fire omeneasca intrata în stricăciune. Va cere să fie data la o parte piatra de la ușa mormântului, îi vă mulțumi Tatălui pentru minunea ce avea să se întâmple și apoi îl vă chema pe Lazăr afara. Acesta iese din mormânt așa cum fusese îngropat: înfășurat în giulgiu și cu mahrama pe fata.
Superstiţii în Sâmbăta lui Lazăr
În multe localităţi, îndeosebi în sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”. În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.
În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă, purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr.
Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.
O superstiție pe care femeile de la sat o respectă este aceea de a nu toarce în această zi, pentru ca morții să nu revină pe pământ.
În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini
În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit.
Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.
Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.
