Proiectul construcției noului bulevard care să lege Brașovul de Sânpetru a ajuns la faza obținerii avizului de mediu. În conformitate cu evaluările făcute de proiectanți, investiția totală în amenajarea acestui bulevard va fi de aproape 24 milioane de euro, respectiv de 115.863.252,18 lei, cu tot cu TVA. În ceea ce privește emiterea avizului de mediu, proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Brașov, str. Politehnicii, nr. 3, în zilele de luni-joi, între orele 8-16:30 şi vineri între orele 8-14, precum și pe site-ul www.apmbv.anpm.ro. Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la acest proiect până în data de 21 septembrie.
Traseul noului bulevard se desfăsoară pe o lungime de 2.828 m din care 1,428 km pe teritoriul administrativ al municipiului Brașov, în timp ce restul de 1,4 km se află pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru. Proiectul propune modernizarea străzii Narciselor, începând din Brașov de la intersecția giratorie dintre strada Hărmanului, str. Zaharia Stancu și strada Narciselor și sfârșind în localitatea Sânpetru, în sensul giratoriu dintre strada Narciselor și drumul județean DJ103. Amenajările presupun și construcția unui pasaj pe sub ocolitoarea Brașovului.
Un comentariu
Binenteles ca „nu merge server”, ca are o problema. Cum sa mearga cand se supune opiniei publice proiectul. Parca vad ca dupa ce trece perioada de reclamatii, serverul APM Brasov va merge.