Social, Stiri Brasov

Primăria Cristian, dată în judecată după ce a limitat numărul de câini la doi de familie. „S-a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu”

Asociația Legal Lab for Animal Rights (LLARA) a formulat, prin avocatul Alina Loredana Cozea, o plângere penală pe numele primarului și a altor doi funcționari din Primăria Cristian după ce aceștia au notificat o familie că nu poate deține mai mult de doi câini.

Aceștia sunt primarul PNL Gicu Cojocaru, șeful serviciului Protecția Mediului Cristian, Sorin Dulgheriu, și Ana Ioniță, angajata care a redactat referatul în urma căruia a fost adoptată hotărârea. Potrivit asociației, HCL-ul se bate cap în cap cu Legea protecției animalelor, în care se spune că: Numărul de animale, cu excepţia animalelor sălbatice, deţinut de o persoană fizică sau juridică nu este restricţionat, cu condiţia respectării normelor de sănătate, protecţie şi bunăstare a acestora, prevăzute de legislaţia în vigoare Articolul 4 din Normele metodologice ale Legii 205/2004 privind protecția animalelor.

Aspectul a fost semnalat în plângerea penală formulată de avocatul Alina Loredana Cozea în numele Asociației Legal Lab for Animal Rights (LLARA) și înaintată către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Solicitarea plângerii penale este „cercetarea şi tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. 2 Cod Penal”. În plângere se mai atrage atenția că Hotărârea de Consiliu Local (nr. 135/2018) încalcă și două articole, 555 și 556, din Codul Civil.

Notificarea potrivit căreia o gospodărie nu poate deține mai mult de 2 câini a fost trimisă familiei Poroșnicu-Halvorsen, căreia i-au fost otrăviți doi câini în această vară. În acest moment, soții au grijă de alți 4 câini și și-au dedicat ultimii ani îngrijirii animalelor abandonate sau cu handicap.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Speriați de gândul că fosta platformă IUS s-ar putea transforma în parc, austriecii de la Immofinanz au demarat refacerea documentațiilor
Compania Brașov Imobiliara, cea care deține terenul fostei platforme IUS SA, a reluat documentațiile necesare demarprii construcției unui ansamblu rezidențial.
STUDIU Brașovul are peste 57.000 de locuri de parcare și încasează de pe urma lor de trei ori mai puțin
Parcările publice din România dispun de aproximativ 1,2 milioane locuri, la un total de 7 milioane autovehicule înmatriculate, iar veniturile
Biserica din Centrul Civic intră, într-un final, în legalitate. De acum, se vor putea trage clopotele
La aproape doi ani de când polițiștii locali au aplicat prima sancțiune pentru lipsa autorizației de construire în cazul clopotniței
Contract de 12,5 milioane de lei pentru ridicarea gunoiului zărneștenilor
Operatorul de salubritate Comprest SA a câștigat licitația lansată de Primăria Zărnești în vedere asigurării serviciului de colectare a deșeurilor
Scopul Legii mirosurilor: disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul
Scopul principal al Legii mirosurilor nr. 123/2020, intrată în vigoare în luna iulie a acestui an, nu îl reprezintă amenzile
Lecție deschisă duminică, la Zoo Brașov, pentru a sărbători Ziua Internațională a Animalelor Sălbatice
Duminică, între orele 11:00 și 16:00, vizitatorii Grădinii Zoologice Brașov vor putea afla o mulțime de lucruri interesante, de la
O brașoveancă a învins prejudecățile și obstacolele și este printre puținele femei-preot
În Biserica Neagră slujbele sunt oficiate şi de o femeie. Adriana Florea a învins toate prejudecăţile şi obstacolele – inclusiv
Politica de alianțe a PNL, fixată de la Centru: Nicio colaborare cu PSD
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat miercuri, la finalul ședinței Biroului Permanent Național (BPN) al partidului, că s-a adoptat decizia
FOTO Unul dintre primele glampinguri din România a fost inaugurat la Brașov: „O oază de natură și liniște în tumultul
Sunt multe zilele în care aș da cu dragă inimă confortul practic al unui hotel, pe confortul emoțional al unui
COVID-19: România a sărit de 2.100 de cazuri raportate în 24 de ore. La Brașov au fost anunțate 31 de
2158 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România, un record absolut de la
Trafic blocat pe DN 13 spre Sighișoara, după ce două autocamioane s-au lovit
Traficul rutier este blocat pe DN13, la ieșire din localitatea Bunești spre Sighișoara în urma unei coliziuni între două autocamioane.„În
eJobs: Peste 10.000 de IMM-uri și startup-uri au făcut angajări în ultimele 9 luni. Care au fost cele mai căutate
În ultimele 9 luni ale lui 2020, peste 10.000 de IMM-urile și companii startup au făcut angajări, acest număr fiind
Iarna și-a intrat în drepturi pe munte. Meteorologii anunță noi ninsori
Stratul de zăpadă măsoară 2 centimetri la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, şi 3 centimetri la Vârful Omu, în Bucegi,
Gușă a prevăzut de luna trecută pierderea primăriilor din Brașov, Timișoara și Alba Iulia de către PNL în favoarea candidaților
Luna trecută, Cozmin Gușă anunța că primăriile din Brașov, Timișoara și Alba Iulia vor fi sacrificate de către PNL pentru
VIDEO Melodie dedicată unui primar reales din județul Brașov: „Haideți cu toții să bem, că doar un primar avem!
Radu Baston (foto sus), un interpret de muzică de petrecere extrem de căutat la nunţi, a ieşit în evidenţă în
După ce a fost pe șantierul aeroportului de la Ghimbav, primarul din Sfântu Gheorghe a fost depistat cu COVID-19
Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, proaspăt reales pentru un nou mandat, a fost testat pozitiv cu coronavirus. Edilul a
Brașovenii de la ELMAS au lansat lifturile cu decontaminare a aerului care pot fi comandate prin butoane touchless
Brașovenii de la ELMAS au lansat lifturile cu decontaminare a aerului care pot fi comandate prin butoane touchless Compania brașoveană
SVN: Unde sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine locuințe din Brașov
Piaţa rezidenţială din Braşov a crescut uşor în acest an, după ce anul trecut a atins niveluri record, atât la
Hotelul Aurelius din Poiana Brașov vrea să intre în legalitate, dar, cel puțin teoretic, partea de construcție neautorizată ar trebui
Reprezentanții Hotelului Aurelius din Poiana Brașov au depus la Primăria Brașov o solicitare în vederea intrării în legalitate a construcțiilor
CJ Brașov caută constructor pentru noi lucrări de anvergură la aeroport. Acestea sunt evaluate la peste 34,1 milioane de lei
Consiliul Județean Brașov a lansat licitația în vederea demarării lucrărilor pentru îndiguirea canalului Besălcin și pentru amenajarea sistemului de protecție