După ce mai mulți turiști, dar și localnici, s-au declarat nemulțumiți de faptul că, în plin sezon, un alt monument reprezentativ pentru Brașov a fost închis vizitatorilor, respectiv Strada Sforii, organizatorii proiectului de transformare a acestui obiectiv în muzeu în aer liber au venit cu unele precizări. Aceștia au luat decizia radicală de a închide accesul în totalitate pe această stradă, după ce unii vizitatori au început să distrugă lucrările de reabilitare efectuate. „Am încercat să menținem strada circulabilă pe parcursul intervenției, dar timp de 3 zile consecutive, unii vizitatori au distrus stratul de material pentru clădiri istorice prin zgâriere, lovire și escaladare cu picioarele pe pereți pentru fotografiat. Reparația daunelor a necesitat timp și material suplimentar”, au explicat inițiatorii proiectului, reprezentanții Asociației Împreună pentru Dezvoltarea Comunității – AIDC din Brașov.
Aceștia au explicat că, pregătirea clădirilor pentru realizarea lucrărilor de artă plastică implică folosirea unor materiale speciale pentru clădiri istorice, care necesită un timp de uscare mai îndelungat. Profităm de zilele calde din ultima lună de vară, care permit uscarea și buna ventilare a pereților, astfel încât lucrările de artă să fie durabile. Totodată, organizatoprii au precizat că au postat și anunțuri cu scuze adresate vizitatorilor străzii Sforii în limba română, dar și în engleză, franceză și germană. Aceștia susțin, că există totuși o posibilitate ca turiștii care ajung în zonă să admire cel puțin o parte din această stradă care este cea mai îngustă din Europa. „La intrarea pe strada Sforii dinspre strada Cerbului prelata de închidere are numai un metru înălțime, astfel încât să permită fotografierea străzii pe durata intervenției. Aducem strada Sforii în stare cât mai bună, păstrându-i farmecul și misterul și o redăm comunității brașovene dintr-o nouă perspectivă artistică. Pentru aceasta avem nevoie și mulțumim pentru înțelegerea și răbdarea brașovenilor și vizitatorilor orașului”, au spus reprezentanții AIDC.
Strada Sforii se transformă în muzeu în aer liber. Proiectul are o valoare de peste 125.000 de lei
http://www.bizbrasov.ro/2018/08/30/brasovul-continua-sa-practice-turismul-inchis-loc-de-cea-mai-ingusta-strada-din-europa-un-placaj/