Astăzi și mâine are loc, la Coresi Shopping Resort, o nouă ediție a BESTEngineer, târgul de joburi pentru ingineri și experți IT. Printre angajatori se numără copanii de renume ca Premium Aerotec, Continental Powertrain Romania, Draexlmaier, Metro Systems, Canam Group, Quin Romania, Stabilus Romania, Hutchinson Romania, Elektrobit Romania, Altran Solutions, PRYSMIAN Group – Slatina, Rubico-X-IT-ing, Olympus – Fabrica de Lapte Brasov etc.
Multe dintre companiile prezente ediția aceasta recrutează IT-iști și ingineri în departamentele de producție, procesare, proiectare, calitate, testare, calcule sau alte departamente, oferind acestora salarii competitive și beneficii raportate la nivelul experienței candidatului.
Continental Powertrain România și In-tech România oferă internship-uri plătite pentru absolvenții unei facultăți de Inginerie sau IT.