Kaufland va mai deschide încă „cel puţin 6 magazine anul acesta”, continuând, în acelaşi timp, modernizarea celor deja existente. Prima deschidere din acest an va avea loc la Brașov și este programată pentru jumătatea lunii februarie, când va fi inaugurat magazinul de pe strada Avram Iancu, în locul fostei fabrici Carpatex 2.
„În 2017 vom continua expansiunea cu un ritm mai accelerat decât în anii anteriori, astfel că în acest an vom inaugura cel puţin 6 magazine. Vom menţine acelaşi ritm şi pentru anii următori. De asemenea, până la mijlocul anului, toate magazinele Kaufland vor fi modernizate, în special în zona de produse proaspete”, a declarat Valer Hancaş, Manager Corporate Affairs şi Comunicare Kaufland România.
Acesta a mai spus că 2017 va însemna şi continuarea măsurilor de susţinere a producătorilor români – şi implicit a economiei locale, investind în consolidarea sortimentului de produse româneşti. De asemenea, compania Kaufland va derula un proiect pentru susţinerea agriculturii româneşti. ”Mai exact, este primul program naţional care ajută producătorii locali de legume-fructe sa obţină cea mai prestigioasă certificare internaţională de calitate şi siguranţă alimentară, GLOBAL G.A.P. ”, a punctat Valer Hancaş.
Și tot ca anul acesta înseamnă investiţii pentru susţinerea unui stil de viaţă sănătos, în acest sens fiind lansate două mărci proprii noi, K-Bio şi Take-it Veggie. ”Pentru noi, 2017 vine şi cu o măsură de susţinere a angajaţilor Kaufland, astfel că am crescut salariul minim al lucrătorilor comerciali la 2000 lei brut cu bonuri de masă, care, în funcţie de vechime, poate ajunge şi la 3800 lei brut, cu sporuri şi tichete de masă”, a adăugat Valer Hancaş.