Consilierii locali braşoveni vor dezbate în şedinţa de plen de vineri patru proiecte de hotărâre privind sistemul centralizat de termoficare. Astfel, după ce Prefectura Braşov a răspuns solicitării consilierilor PSD din Consiliul Local Braşov, care au cerut analizarea legalităţii actului normativ aprobat în şedinţa deîndată de la sfârşitul lunii iulie prin care se înfiinţa serviciul public de termoficare, solicitând modificarea unui articol şi respecticul act normativ, aleşii locali vor vota „varianta corectă”. Mai exact, a anunţat ieri viceprimarul Braşovului, Costel Mihai, în articolul trei, formularea iniţială „se revocă” va fi înlocuită cu „încetează”. „Este o modificare de formă, aceasta fiind singura recomandare solicitată de Instituţia Prefectului”, a declarat Costel Mihai.
Tot în şedinţa de vineri, a mai spus el, va fi aprobat Regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termică, aplicabil în municipiul Braşov, document care reprezintă cadrul general prevăzut de legislaţia în vigoare, pe care municipalitatea trebuie să îl aibă pentru ca în localitate să se poată desfăşura activitatea de termoficare. „Un astfel de regulament am avut şi până acum însă era elaborat luându-se în considerare că Tetkron era operator de termoficare, astfel că era nevoie de adaptarea acestuia”, explicat viceprimarul.
Unde se vor plăti facturile
Tot în şedinţa de vineri se va supune votului aleşilor locali proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT), care va avea personalitate juridică şi va fi subordonat direct Consiliului Local. „Cel mai probabil, sediul noului serviciu va fi pe strada Mihail Kogălniceanu, în «Primăria nouă». SPLT va avea patrimoniu propriu şi va fi subiect de drept fiscal. Proiectul de hotărâre mai prevede că acest serviciu se înfiinţează şi îşi va desfăşura activitatea liber de orice sarcini şi obligaţii contractuale”, a mai spus Costel Mihai.
De asemenea, consilierii vor dezbate şi un proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei noului serviciu, care va avea 71 de angajaţi, dar va fi numit şi un director interimar. „Cel care va prelua conducerea serviciului urmează să se ocupe de obţinerea CIF-ului, dar şi de licenţa pentru activitatea de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a agentului termic. De asemenea, tot el se va ocupa şi de angajarea personalului”, a continuat viceprimarul.
Când va fi căldură?
Dacă cele patru proiecte de hotărâre vor trece de plen, Costel Mihai a mai spus că într-o şedinţă ulterioară va fi aprobat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Public Local de Termoficare, dar şi bugetul necesar funcţionării noului serviciu. „Dacă nu apar probleme, până la începerea sezonului rece va fi reluată alimentarea cu energie termică”, a precizat viceprimarul.
Totuşi, aceasta este o veste bună doar pentru braşovenii racordaţi la centralele de cvartal, care până acum au fost administrare de Tetkron. Cei care primeau căldură de la Bepco vor trebui să aştepte până se va finaliza licitaţia privind alimentarea agent termic şi, având în vedere că licitaţiile durează extrem de mult, este puţin probabil ca şi în zonele neacoperite de Tetkron se furnizeze agent termic începând cu data de 1 noiembrie când, oficial, începe sezonul rece.