Săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul structurilor de ordine publică și circulație rutieră din Poliția Locală Brașov au constatat și sancționat, conform competențelor, fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a cadrului legal referitor la menținerea curățeniei la nivelul municipiului, comerțul ambulant, circulația pe drumurile publice, etc., aplicând un număr de 396 de sancțiuni în valoare totală de 149.590 lei.
Produsele agroalimentare comercializate fără autorizație au fost confiscate și predate către Fundația ”Bucuria Darului” pentru a fi folosite în efortul de a oferi o masă caldă beneficiarilor și către Grădina Zoologică Brașov.
În ceea ce privește circulația pe drumurile publice, pentru 65 de vehicule staționate neregulamentar s-a dispus ridicarea, alți 24 de conducători auto care s-au prezentat la vehicul anterior operațiunii de ridicare a acestora fiind sancționați cu amendă și puncte penalizare.