Szenner Zoltan este politician și vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov. Ce spune că îl caracterizează? Antreprenoriatul și mișcare sub orice formă, din care principala activitate a fost alpinismul. Nu la nivel de hobby, ci mult peste. „Practic, în fiecare an știam că vreau să merg pe munte într-o expediție, undeva. După ce terminam, veneam acasă, deja mă gândeam la următorul. Deci, practic, eu știam tot anul pentru ce mă pregătesc”. În continuare vă prezentăm povestea lui Szenner, cea de dinaintea politicii, într-un interviu realizat pentru revista brașoveană de business www.fwdBV.ro
„Am făcut foarte multe sporturi, schi de mic copil. Din Miercurea-Ciuc fiind, am făcut schi, după aceea tenis, călărie, arte marțiale și alpinism. Întotdeauna, în toate activitățile, încerc să dau maximum și din cauza asta și din cauză că efectiv nu aveam grijă, tot timpul am fost predispus la accidentări. Așa am terminat cu tenisul, din cauza unei accidentări. Din clasa a VIII-a am început să merg pe munte, întâi la orientare. După aceea m-am apucat de arte marțiale. După cinci ani, deci la facultate, am avut o accidentare urâtă, a trebuit să mă operez la șold, nu prea a ieșit operația, nu am mai putut să fac arte marțiale, m-am reîntors la munte. La început am mers de capul meu, deci singur, fără coechipieri și atunci a început să evolueze dragostea mea de munte către alpinism. Că este o diferență între a merge pe munte sau a face orientare și a face alpinism” spune Szenner.
„În alpinism, scopul este să ajungi pe un vârf. În alpinism faci orice ca să ajungi sus și să supraviețuiești în escaladă. Într-un fel, o faci de dragul sportului.
Și m-am luat de capul meu și m-am dus în Bucegi și cred că aproape în fiecare weekend am mers pe munte. În 2002 am fost prima oară pe un munte mai înalt, pe Mont Blanc – 4.809 de metri”.
2003, Aconcagua, 6.960 de metri
În 2003 a fost pe Aconcagua, în America de Sud (n.r. se găsește în Argentina și este cel mai înalt munte din ambele Americi, din emisfera sudică și emisfera vestică, precum și cel mai înalt munte din afara Asiei și unul dintre Cele șapte vârfuri importante ale lumii, fiecare dintre ele fiind cel mai înalt al continentului sau al sub-continentului din care face parte).
„Categoric, e total altceva decât munții de la noi. Sunt expediții de câteva săptămâni, sunt total alte dificultăți. Total altă provocare, dar și altă satisfacție. La început am subordonat pasiunea aceasta firmei mele, m-am dus în emisfera sudică, pentru că aveam foarte mult de lucru la firmă în perioada primăvară până în decembrie și puteam să plec în ianuarie în emisfera sudică. Am lăsat telefonul acasă, m-am suit în avion și m-am dus în Argentina. Am stat pe munte aproximativ trei săptămâni și după aceea am bătut Argentina de la granița de nord cu Brazilia până jos, în Patagonia. Am urcat, nu a fost un vârf dificil, din punct de vedere tehnic. A fost în schimb destul de frig și vânt foarte puternic. În tabere de bază, deci 4-5 mii de metri, dacă bate soarele, poate să fie foarte cald și, din cauza razelor ultraviolete, te arzi foarte repede. Orice suprafață de piele trebuie protejată. Altfel, în foarte scurt timp poți să ai arsuri de gradul II, urâte. Dar în momentul în care intră soarele după un nor sau e înnorat, se face frig, iar noaptea e foarte frig. Cel mai dificil e cu somnul. Sunt foarte multe lucruri dificile, iar unul dintre ele este faptul că e greu să te odihnești. Eu sunt din Miercurea Ciuc, eram obișnuit de mic copil cu frig de minus 30 de grade. Nu era nicio problemă. Stăteam câteva ore afară la joacă și după aceea mergeam în casă și ne încălzeam. Dar când mergi pe un munte înalt ești expus la condițiile meteorologice 24 de ore din 24, deci mergi pe munte, îngheți bocnă, cumva reușești să ridici cortul, te bagi în cort. Dar și în cort este frig, adică nu se fac nu știu câte grade plus, dacă afară sunt minus 25 de grade, în cort vor fi tot grade minus. Dar ești protejat de vânt și, în al doilea rând, te bagi în sacul de dormit. Corpul este expus la temperaturi joase 24 din 24. Dificultatea constă în faptul că din lipsă de oxigen, circulația nu mai este bună, deci ajunge doar să îți dai jos mănușa sau până îți dai jos bocancul, îți îngheață piciorul și după aia, în sacul de dormit, nu mai reușești să te încălzești deloc. Mergi îmbrăcat în pufoaică, în tot echipamentul și după aia te bagi în sacul de dormit exact la fel. Deci nu te schimbi în pijama. Sau dacă te schimbi în alte haine, o faci foarte rapid și vor fi tot groase. Este dificil, pentru că în sacul de dormit bagi toate lucrurile care trebuie protejate: butelie de gaz, ceas, telefon, baterii, apa de băut, bocancii. Pentru că dacă bocancii îi lași afară din sac, îți îngheață și a doua zi va fi dureros. Deci, în sacul de dormit, cât e de îngust, în care ești tu cu hainele pe tine, mai trebuie să bagi și alte lucruri. Sunt niște lucruri care sunt inconfortabile. Îmi amintesc de o treabă. Pe un munte înalt, în niciun caz nu poți să cari fructe sau legume, că îngheață, se distrug foarte repede. Eu totuși mi-am cărat niște ceapă, slănină și chestii de genul ăsta. Nimic nu mi-a picat atât de bine ca slănina aia cu ceapă, la mii de metri înălțime, deși s-a zis clar că la altitudine nu trebuie să mănânci mâncăruri de genul acesta”.
„Mi-a plăcut foarte mult expediția aceea. Am fost o echipă numeroasă din România, pentru că acolo și atunci s-a aclimatizat prima echipă românească oficială care a urcat în Himalaya. Și am urcat cu ei. Nu am poze făcute de mine pe Aconcagua, pentru că aparatul meu de fotografiat a înghețat cât ai zice pește. Am doar poze făcute de colegi”, își continuă Szenner povestea.
Interviul complet poate fi citit într-unul din cele mai recente numere ale revistei de business Forward Brașov, aici.