Directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite, Rochelle Waleknshy, a afirmat că date noi sugerează că persoanele care au fost inoculate cu ambele doze ale vaccinurilor anti-COVID-19 nu transmit coronavirusul aproape niciodată, relatează Insider.
„Datele noastre de la CDC sugerează în prezent că persoanele vaccinate nu poartă virusul, nu se îmbolnăvesc, iar asta nu doar în testele clinice, ci și în datele din lumea reală”, a afirmat Walensky în cadrul unui interviu acordat televiziunii MSNBC.
Aceasta făcea referire la un studiu al CDC la care au participat aproape 4.000 de angajați sanitari din linia întâi care s-au testat săptămânal să vadă dacă sunt infectați cu COVID-19 între luna decembrie 2020 și luna martie 2021. Doar trei cazuri de infecții cu coronavirus în rândul persoanelor vaccinate cu ambele doze au fost depistate, în timp ce 161 dintre participanții inoculați nu s-au îmbolnăvit cu COVID-19.
Astfel, inocularea cu cele două doze ale vaccinurilor anti-COVID dezvoltat de Pfizer/BioNTech și Moderna (AstraZeneca nu a fost autorizat încă în SUA) au eliminat complet infecțiile detectabile după două săptămâni, indiferent dacă acestea au fost simptomatice sau nu.
Pe baza acestor rezultate, CDC a concluzionat că vaccinurile Pfizer și Moderna reduc cu până la 90% contagierile cu COVID-19, chiar și în cazul asimptomaticilor. În acest mod, persoanele vaccinate la rapel îi vor proteja pe cei din jurul lor de la a contacta coronavirusul.
Pentru a stabili cu certitudine însă este nevoie de culegerea mai multor date, acesta fiind motivul pentru care cercetătorii americani recrutează în prezent mii de studenți din SUA ca să afle mai multe detalii despre șansele răspândirii asimptomatice a virusului în rândul persoanelor vaccinate.
„Sperăm ca în aproximativ următoarele cinci luni vom putea răspunde întrebării foarte importante dacă persoanele vaccinate se infectează asimptomatic și, dacă o fac, dacă transmit infecția altora”, a declarat vinerea trecută dr. Anthony Fauci în timpul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă.