A VII-a ediţie a Festivalul Național de Muzică, Tradiții, Obiceiuri și Meșteșuguri Populare „LERU-i LER…“ se va desfăşura în perioada 8-10 Decembrie, la Centrul Cultural Reduta
Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu“ organizează în perioada 8-10 decembrie 2017 la Centrul Cultural Reduta cea de-a VII-a ediție a Festivalului Național de Muzică, Tradiții, Obiceiuri și Meșteșuguri Populare „LERU-i LER…”.
Meşteşuragi şi păstrători ai tradiţiilor populare autentice din Republica Moldova și diverse zone ale țării: Botoșani, Suceava, Iași şi Brașov vor participa la această ediţie a festivalului şi vor face demonstraţii pentru public. În plus, vor veni ansambluri populare din toată ţara.
Personalităţi remarcabile ale culturii tradiționale vor susţine recitaluri pe scena Centrului Cultural Reduta. Este vorba despre Zinaida Bolboceanu, Leontina Dorca, Gheorghița Nicolae și Carmen Sas.
Festivalul va fi transmis în direct pe http://www.live-video.ro, iar intrarea publicului este liberă.