Cea mai vizitată atracție turistică din România, Castelul Bran, va redeveni amfitrionul jazzului internațional. Fundația Jazz Festivals & Events și Compania de Administrare a Domeniului Bran găzduiesc cea de-a cincea ediție a festivalului Jazz at Bran Castle, ce va avea loc în perioada 25 august – 27 august 2017, în curtea interioară a Castelului Bran și la Biserica Evanghelică din Râșnov.
Concertele vor avea loc de vineri până duminică, în ritmul deja cunoscut, respectiv trei recitaluri în fiecare seară, de la ora 19:00, în curtea interioară a Castelului Bran, iar sâmbătă la ora 12:00 și duminică la ora 13:30, la Biserica Evanghelică Râșnov.
Ediția din acest an a festivalului va începe, în 25 august, cu un concert susținut de patru nume importante ale jazzului nordic: Svante Henrynson – violoncel, Jon Balke – pian, Anders Jormin – contrabas si Ardun Kleive – tobe și percuție. Proiectul ce va fi prezentat s-a născut ca urmare a intenției artiștilor nordici de a explora arealul nelimitat al sunetelor, de a transmite și de a interacționa în cadrul acestuia. A doua trupă, programată în aceeași zi, se află, cu siguranță, în topul jazzului european: Tarkovsky Quartet. Reputații Anja Lechner și François Couturier vor pleca în călătoria lor tarkovskiană împreună cu saxofonistul Jean-Marc Larché și acordeonistul Jean-Louis Matinier. Albumul pe care își propun să îl prezinte la Castelul Bran este Nuit Blanche (ECM, 2017), cel de-al patrulea album dedicat lucrărilor și personalității lui Andrei Tarkovsky.
Cea de-a doua zi a festivalului va aduce publicului o trupă originală, cu instrumente originale: Michel Godard Quartet. Participanții vor avea ocazia de a vedea și asculta diferite instrumente, în perfectă armonie cu locul de desfășurare a concertul: un serpent și teorba, orga de biserică și clavecinul, instrumente care vor oferi o experiență muzicală de neuitat. În timp ce ecourile medievale se vor estompa, alți artiști excepționali își vor face apariția pe scena festivalului: Adam Baldych – remarcabilul violonist polonez și Hegle Lien, pianistul norvegian împreună cu trupa sa: Frode Berg, Per Oddvar Johansen și Tore Brunborg. Aceștia vor prezenta „New Project” – ultima lor înregistrare, proiect menit să pună în valoare fiecare membru al grupului.
Punct de echilibru între muzica clasică (de exemplu, în mod special între solo-urile de pian și vioară), jazzul tradițional și muzica avant-garde, lucrările creează o punte între două culturi diferite, dovedind din nou că jazzul nu este în mod necesar influențat de spațiu sau timp. Seara de sâmbătă se va încheia cu un alt recital memorabil: Richard Galliano New Musette Quartet, cu Richard Galliano – acordeon, Jean-Christophe – tobe, Jean-Marie Ecay – chitară și Yaron Stavi – bas.
Duminică, 27 august, în ultima zi a festivalului, scena va găzdui trei trupe. Vadim Neselovskyi și Arkady Shilkloper – pianist ucrainean care interpretează alături de Gary Burton, profesor la Colegiul de Muzică Berklee și un multi-instrumentist și compozitor rus, cunoscut drept unul dintre cei mai buni performeri de jazz la corn francez și tulnic din lume. Cu toții vor construi un pod muzical peste granițe și conflicte, amintindu-ne de căminul spiritual comun al muzicii. Seara va continua cu alți trei prieteni apropiați ai festivalului de la Bran: Arild Andresen – contrabas, Daniele di Bounaventura – bandoneon și neobositul toboșar și percuționist Paolo Vinaccia, în formulă originală.
Programul se va încheia cu un cvintet ale cărui acorduri melodice ne vor însoți pe tot parcursul nopții, până în zori: Mathias Eick Quintet cu albumul liric “Midwest” (ECM, 2015). Piesele albumului vor evidenția, rând pe rând, fiecare solist, unite prin intermediul trompetei, cu al său sunet inconfundabil: melancolic, solemn, plin de speranță și optimism.
În ambianța barocă a Bisericii Evanghelice din Râșnov, Michel Godard Quartet și Mathias Eick Trio vor face să renască sunetele muzicii profane, în interiorul sacru al unei biserici.