O firmă din Săcele, Andre Cristal, participă la târgurile tradiționale cu obiecte din sticlă prelucrate tradițional. Există o anumită tehnică de prelucrare a sticlei pentru a-i conferi rezistenţa necesară utilizării obiectului în activitatea zilnică. Şi gama de modele atât de largă azi, nu poate fi aplicată fără o tehnică specială.
„La noi se lucrează după metoda tradițională, prin suflare. Tratăm atât sticla, cât și lucrătura, paharul în sine. Pentru a putea fi imprimate, ardem paharele la 560 grade de două ori, timp de nouă ore. Dar pentru ca paharul să reziste la asemenea temperatură, acesta trebuie tratat corespunzator; în compoziția sticlei adăugăm mai mult calciu, care dă flexibilitate și ridică temperatura de prelucrare, iar modelarea se face după îndemânare. Nu se folosește matriță sau șablon. Se poate vedea cu ochiul liber, dacă observăm două pahare, modelele nu sunt identice, doar similare”, spun reprezentanții firmei.
Lucrătura se realizează cu aur industrial de 10 carate, care este, de fapt, aur coloidal. Se poate utiliza şi aur alb industrial, iar nuanțele de albastru sunt obținute din cobalt și, prin ardere, iar lucrătura se imprimă, pur și simplu, pe pahar. Arderea este considerată tratament pentru pahar, oferindu-i acestuia calitate şi rezistență.
„Modelele iprimate pot fi personalizate; doritorii își pot concepe propriul pahar, după propriile preferințe sau nevoi. Însă, este important de știut faptul că paharele sunt confecționate pentru uz zilnic, putând fi spălate fără ca lucrătura să se deterioreze. Cele mai căutate sunt paharele de vin, șampanie și whisky însă, în ceea ce privește pictura, preferințele diferă foarte mult”, a precizat meșterul.
Prețul mediu pentru setul de șase pahare de șampanie sau vin este de 100 lei, cele pentru whisky sau apă costă 90 lei, cele pentru țuică, 65 lei. Personalizarea este considerată a fi un cadou din partea producătorilor.