Domnii din poză par a se îmbrăca de la acelaşi magazin. Cei doi – primarul Braşovului, George Scripcaru, şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu – au purtat un război în ultimii ani în care victime au picat cam toţi cei care intrau conjunctural între ei. O victimă de marcă este, de exemplu, Nicolae Ţucunel, care, convins de primar să îl contreze pe Căncescu la suprema funcţie în judeţ, a fost dat la o parte de Scripcaru din majoritatea proiectelor sale. Dar acum, că tot au trecut alegerile, iar războiul rece a încetat, cei doi surprind mereu curtându-se pe la diverse evenimente. Cum a fost şi cel de azi, aleşii locali fiind prezenţi la „o vizită de lucru” în Ghimbav, unde se lua pulsul lucrărilor la viitorul Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav.
Alte stiri similare
Înainte de orice călătorie este bine să fiți bine informați în ceea ce privește locul în care urmează să vă…
După ce Senatul a aprobat o serie de modificări importante ale regulilor RCA, comisiile de specialitate din Camera Deputaților analizează…
Anul acesta sunt peste 15.000 de locuri în tabere, a anunțat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero,…
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi…
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonele montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu,…
Furnicile pot fi un dăunător enervant, dar le puteţi ține la distanță cu ușurință, fără a fi nevoie să folosiţii…
Turneul SoNoRo Conac ajunge în Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea pentru un concert care va avea loc…
Sursa foto: playtech Despre Sarmizegetusa se știe că a fost principalul centru al Daciei, dar arheologii vorbesc și despre Oraşul din România…
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul pentru contractul necesar finalizării Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii…
Sergiu Olteanu, în vârstă de 44 de ani, este românul care trăiește șase luni pe an în cabana construită la…
În satul Viștișoara, la poalele munților Făgăraș și la o aruncătură de băț de drumul de acces spre vârful Moldoveanu,…
Șapte brașoveni și-au depus candidaturile pentru a participa la lupta politică din 9 iunie în vederea obținerii viitorului mandat de…
În data de 30 aprilie 2024, la ora 23:59, s-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile autorităților administrației…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări într-un dosar penal deschis după ce un șofer, identificat…
Aproape 50 de operatori economici, 37 de sancțiuni contravenționale aplicate, cu o valoare de peste 83.000 de lei. Este bilanțul…
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit astăzi două autocamioane care transportau material lemnos, în apropierea DN1, după ce…
65,6% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.…
O „tradiție” a Brașovului de 1 Mai este să mănânci măcar un mic la Rapidu’, iar anul acesta nu va…
Drumarii de la DRDP Braşov au început operaţiunile pentru deszăpezirea Transfăgărăşanului, care ar putea fi redeschis cu mult înainte de…
Situație fără precedent la Spitalul Orășenesc din Victoria! Din 2 până în 6 mai, unitatea medicală cu paturi închide ușile…
Un comentariu
BRAVO DOMNULE CANCESCU SI DOMNULE SCRIPCARU ASA VA VREAU MEREU, NUMAI ASA SE POATE FACE TREABA BUNA IN BRASOV! ORASUL MEU IUBIT!