Falimentul City Insurance a triplat preţul poliţelor, iar unele dintre instituţiile statului nu mai au bani în buget să achite noile tarife. Printre acestea se numără instituții din subordinea Ministerului Afacerilor și Internelor, cum ar fi Poliția sau Jandarmeria.
Deși au rămas fără poliție RCA valabile, o serie de autospeciale sunt în continuare folosite de către oamenii legii în misiuni. S-a întâmplat în Capitală după cum a relatat Observator News, dar se pare că sunt astfel situații și la Brașov.
Astfel, un cititor BizBrașov a surprins sâmbătă două autospeciale în misiune (cu numerele de înmatriculare MAI47590 și MAI49382), care nu aveau RCA valabil, în urma verificărilor efectuate atât sâmbătă, cât și ieri. Dacă o mașină are sau nu RCA valabil, o poate afla oricine la o scurtă verificare pe aplicaţia oficială a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.
BizBrașov a solicitat Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov un punct de vedere cu privire la situația încheierii asigurărilor RCA la nivelul instituției.
IPJ contrazice datele oferite de aplicație
Astfel, oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov au precizat faptul cu autospeciala MAI47590 are poliță de asigurare RCA valabilă pentru perioada 15.11.2020 – 14.11.2020 pentru aceasta fiind emisă și o nouă poliță de asigurare cu perioadă de valabilitate 15.11.2021 – 14.01.2022
„Autospecialele de poliție utilizate în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, respectiv cele care circulă pe drumurile publice, dețin documentele valabile, în coformitate cu prevederile legale incidente acestui domeniu. Facem precizarea asupra faptului că nu au existat sincope în ceea ce privește încheierea unor polițe noi de asigurare RCA ale autospecialelor aflate în gestiunea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Totodată, vă menționăm faptul că nu putem oferi informații cu privire la autospeciala cu numere de înregistrare MAI49381, întrucât aceasta nu aparține Inspectoratului Județean de Poliție Brașov”, se precizează în răspunsul transmis BizBrașov de către Inspectoratul de Poliție Brașov.
Care sunt limitele maxime de tarifare pentru polițele RCA, în funcție de vârsta șoferului și capacitatea motorului. Odată cu falimentul City Insurance, prețurile au început să crească simțitor
O situație existentă și la alte instituții
Nu ar fi singura insituţie a statului aflată în această situaţie limită, potrivit Observator News. În ţară, nici maşinile jandamilor nu mai au asigurări. Mai grav este că sunt locuri unde salvările au rămas fără RCA.
Numai Ministerul de Interne are 31.000 de maşini care trebuie reasigurate în următoarele luni. Aproape 70 la sută din parcul auto al MAI avea asigurări încheiate la societatea falimentară.
În realitate pe străzile din România, nu au asigurare RCA. Unele au numere străine și le-a expirat asigurarea, iar altele sunt înscrise în circulație în România iar proprietarii nu doresc să încheie o poliță din diverse motive.
Lipsa poliței de asigurare RCA se sancționează conform art. 64 din Legea nr. 136/1995 cu modificările și completările ulterioare, privind asigurările și reasigurările în România, cu amendă cuprinsă între 1000 și 2000 de lei.
Ce sancțiuni primești dacă te oprește poliția și nu ai asigurare
Sancțiunile și măsurile care se impun în cazul în care te oprește poliția și nu ai o poliță RCA valabilă:
- o amendă destul de mare, cuprinsă între 1000 și 2000 de RON
- reținerea certificatului de înmatriculare
- reținerea plăcuțelor de înmatriculare (conform art. 112, alin 1, lit. s, respectiv art. 112, alin 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare)
- înmatricularea autovehiculului poate fi suspendată din oficiu dacă asigurarea RCA este expirată de mai mult de 90 de zile de la data constatării…
- mașina va fi radiată din circulație dacă nu faci dovada plății RCA în 30 de zile de la data în care ai fost prins de poliție
În cazul în care se constată lipsa poliței RCA, polițistul rutier va elibera o dovada înlocuitoare fără drept de circulație. Certificatul de înmatriculare va fi restituit în momentul prezentării documentului privind încheierea asigurării.