*CNADNR a semnat ieri contractul pentru revizuirea studiului vechi pentru suma de 16,31 milioane de lei
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a anunțat că ieri a fost semnat contractul care are ca obiect „Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș”. Valoarea estimată a contractului este de 16.313.855,49 lei fără TVA (circa 3,7 milioane euro).
Contractul va avea o durată de implementare de 17 luni și a fost atribuit prin procedura de licitație publică deschisă Asocierii AECOM INGENIERIA SRL – CONSITRANS SRL – SEARCH CORPORATION SRL (Lider de asociere – AECOM INGENIERIA SRL), potrivit informațiilor transmise de instituție.
Finanțarea proiectului este asigurata din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR 85%) și de la bugetul de stat (15%).
Licitația pentru revizuirea studiului de fezabilitate a autostrăzii Sibiu – Făgăraș a fost lansată in iunie 2014 pe când la șefia Ministerului Transporturilor încă se afla Dan Șova. În acele ultime sale zile la Transporturi, Dan Șova a lansat nu mai puțin de 17 noi licitații pentru revizuirea unor studii de licitație în cazul mai multor autostrăzi. Valoare estimată pentru revizuirea SF-ului în cazul Sibiu – Făgăraș era cuprinsă între 23,512 milioane de lei șI 27,786 milioane de lei fără TVA (între 5,3 milioane euro și 6,2 milioane de euro). ofertele au fost deschise pe 24 ocotmbrie 2014, iar contractul s-a semnat abia acum.