La 17 ani, șagunistul Marc Țînț se poate lăuda că este coleg de trupă cu o legendă a rockului românesc, Nicu Covaci. Marc a început să cânte la 14 ani pentru a scăpa de stresul examenului de capacitate, enervându-șI familia cu începuturile sale în ale cântatului. După ce a trecut de examen, a încropit o trupă, iar înregistrările sale ajungeau pe un canal de YouTube, iar mai apoi pe Facebook și pe alte rețele de socializare.
Toamna trecută, într-o vineri, a primit un telefon cu număr necunoscut. Era pe punctul de a respinge apelul fără să răspundă, dar ceva i-a spus că trebuie să preia acel apel. „Bună Marc, sunt Nicu Covaci. Ți-am văzut înregistrările de pe YouTube și aș vrea sa ne întâlnim zilele astea”, au fost cuvintele care i-au schimbat viața.
Acum abia mai găsește timp pentru învățat printre concerte și înregistrări. „Până să înțeleg bine ce mi se întâmplă, m-am trezit la București, prezentat ca «noul chitarist al trupei Phoenix» , iar a doua zi în studioul TROOPER «trăgând niște linii» pentru noul album Phoenix «Vino Țepeș»”, povestește Marc.
La finalul înregistrărilor, Nicu Covaci i-a spus că urmează să intre „în cantonament pentru lansarea noului album”, având două săptămâni să învețe în detaliu mai bine de 30 de cântece ale trupei. „Ce să spun despre cele două săptămâni? Că am cântat până când mi-a dat sângele de sub unghii! Am avut noroc cu Flavius Hosu și cu Andrei Cerbu (ceilalți doi copii din trupă – n. red.)) pe care îi cunoșteam deja și care m-au ajutat foarte mult. Cu temele aproape făcute, am ajuns în cantonamentul de repetiții. Eram deci cu adevărat cel mai nou membru al trupei Phoenix!”, povestește liceanul.
Botez cu apă rece
„Într-o săptămână în care am trăit și adunat experiențe cât în 3 ani, am fost dădăcit, îndrumat și inițiat pe rând de seniorii trupei – Dzidek Marcinkiewicz, Volker Vaessen, Moni Bordeianu și, nu în ultimul rând, de Nicu Covaci. Am descoperit încet, încet ce înseamnă munca în echipă alături de Phoenix. Noi – „cei mici”, alături de Ei, „cei mari”, fiind tratați cu seriozitate și cerându-se de la noi să cântăm la nivelul lor. Noi, „cei mici”, puși pe șotii și pe farse, iar ei „cei mari”, distrându-se din tot sufletul și retrăind începuturile lor („vă purtați exact ca noi când eram de vârsta voastră”, spuneau amuzați Nicu și Sepi – Valeriu Sepi, graficianul trupei). Ce mai… multă muncă, multe lucruri noi, dar trupa sună bine! După vreo 3-4 zile am început să mă simt de-al lor și asta a venit bineînțeles la pachet cu „botezul”, sub forma a 15 litri de apă rece direct în capul meu. Nu-i nimic, am poze faine, iar autorii și-au plătit năzbâtia adunând conștiincioși apa de pe jos. Se vede că erau instrumentiști de seamă – mânuiau mopul cu multă dexteritate!”, mai povestește Marc.
Debut în formă restrânsă
În noiembrie anul trecut a avut prima probă de foc, un concert la clubul motocicliștilor din București. S-au prezentat în format restrâns – Costin Adam, vocalistul trupei, Flavius, Dzidek, Nicu și Marc. Șagunistul s-a descurcat bine, n-a scăpat chitara din mână, nu a leșinat, ba chiar a făcut ceva solo-uri apreciate de public.
A urmat apoi primul concert în format integral. De altfel, pe site-ul trupei momentul este marcat în dreptul lui Marc: „probabil își va aminti toată viața că primul lui concert a fost, alături de Phoenix, în frig”.
Apoi a dat primele sale autografe în București, la Palatul Copiilor, odată cu lansarea albumului „Vino, Țepeș!”, iar lumea a început să îl vadă ca pe o „aripă de Phoenix”.
Recrutați de la show-urile de talente
În trupă mai cântă doi puști – Andrei Cerbu, un ieșean de 12 ani, care a făcut spectacol la „Românii au talent”, și Flavius Hosu, un băiat de 14 ani din Întorsura Buzăului (Covasna), „observat” la „Next Star”.
„Tata m-a dus la chitară la cel mai bun profesor din Iași, Petran Paveliuc, care la început nu voia să mă primească pentru că zicea că sunt prea mic și l-am pus să zică alfabetul de la coadă la cap dacă el era așa de mare. Nu a putut și până la urmă m-a primit la cursuri”, a povestit mezinul Cerbu la „Românii au talent!”.
„Am fost invitat de Nicu Covaci la un concert în Bucureşti, pentru care am învăţat 27 de piese în două săptămâni. De asemenea, am mai fost alături de ei într-un concert la Mamaia la care trebuia să cânt două piese, dar până la urmă am stat pe scenă alături de ei tot concertul”, povesteşte Flavius Hosu, cel care a devenit toboșarul trupei în vara anului trecut.
Ideea lui Nicu Covaci a fost să întinerească trupa Phoenix şi să formeze un grup cu tineri care să ducă mai departe legendara trupă.
Actuala componență a legendarei trupe este: Costin Adam (voce), Marc Țînț (ghitară), Dzidek Marcinkiewicz (keyboard, backing vocals), Volker Vaessen (bass), Flavius Hosu (baterie), Andrei Cerbu (vioara), Nicu Covaci (chitara, voce), Valeriu Sepi (capră) Moni Bordeianu (voce)