Primăria Braşov a reuşit să finalizeze ieri marcarea tuturor locurilor de parcare de reşedinţă din zona cartierul Şchei. Acum, locatarii din zonă sunt aşteptaţi la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni cu solicitările pentru ocuparea unui astfel de loc de reşedinţă special amenajat. În caz contrar, ca şi în cazul locurilor de parcare rămase libere în zonele de blocuri, după ce se vor face reatribuirile, toate locurile care nu sunt ocupate de locatari vor deveni locuri publice, pentru care se va plăti tariful prin SMS.
Această taxă este însă cu mult mai mare faţă de taxa de reşedinţă. Costul unei ore de parcare taxată prin acest sistem este de 0,4 euro + TVA, aproximativ 2,23 lei cu tot cu taxa pe valoare adăugată, dacă luăm în considerare un curs de 4,5 de lei pentru un euro, şi de 2,6 euro + TVA, pentru o zi întreagă, respectiv 14,5 lei cu tot cu TVA, faţă de 12 lei cât este în mod normal. Cei care deţin un abonament de reşedinţă plătesc însă doar 0,39 de lei pentru ocuparea locului de parcare. „Îi aşteptăm pe toţi cei care locuiesc în cartierul Şchei să depună solicitările în vederea obţinerii unui loc de parcare, fiindcă sunt maşini parcare pe toate aceste locuri, dar nu am primit decât 20 de solicitări. În cazul în care nu avem solicitări înregistrate vom transforma toate aceste locuri în locuri publice, ca şi în centru. Dosarele pentru ocuparea locurilor de reşedinţă trebuie depuse la CIC şi trebuie să conţină pe lângă cerere şi copie după talonul autoturismului, şi un act doveditor, carte de identitate sau contract de vânzare-cumpărare al proprietarului pentru a face dovada că locuieşte în zonă”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Luni, se reatribuie locurile din mai multe cartiere
Totodată, luni, la ora 10.00, edilii încep reatribuirile pentru locurile rămase neocupate în mai multe zone ale oraşului printre care ASTRA I (între Calea Bucureşti nr. impare – Saturn – Marte – Zizinului nr. pare, inclusiv zona Popa Şapcă) şi DR. CERNATULUI (fără Dr. Cernatului 30, 32, 34, str. Zizinului nr.113, 115, 146, 148).
Dacă locurile nu vor fi ocupate, acestea vor fi transformate tot în locuri cu plată.
Lista completă a străzilor pentru care se vor face reatribuiri ale locurilor de parcare rămase neocupate este disponibilă şi pe site-ul Primăriei la categoria Acte normative/Regulamente/Regulament atribuire locuri de parcare.