Autor: Ionuț Dincă

ionut@bizbrasov.ro

Primăria Braşov a încheiat un contract cadru pe următorii patru ani cu trei firme în vederea execuţiei lucrărilor de reparaţii în regim de urgenţă la instalaţiile clădirilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiu. Valoarea totală a contractului este de 4.599.332,19 lei, iar în urma procedurii de selecţie de oferte lansată pe SEAP au fost încheiate contracte cu societăţile Ovinic – Instal SRL şi Termo Confort SRL, din Braşov, dar şi cu Colen Impex SRL din Ploieşti. Conform prevederilor caietului de sarcini cele trei firme trebuie să intervină în regim de urgenţă dacă la unităţile şcolare din Braşov se…

Citește mai mult

Cea mai importantă manifestare festivă a etniei maghiare din Săcele, „Zilele Sfântului Mihai”, a ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie şi va fi organizează în perioada 26 – 28 septembrie de către Primăria Municipiului Săcele şi HMIK (Clubul Tineretului Maghiar 7 Sate). Săcelenii, dar şi turiştii vor putea participa la expoziţii şi manifestări culturale tradiţionale, teatru şi cursuri de dans popular, parade de cai şi trăsuri, expoziţii meşteşugăreşti, culinare, dar şi un concurs de gătit tocăniţă de cartofi. Cele trei zile dedicate evenimentului sunt marcate şi de evenimente şi concursuri sportive: campionate de ping-pong sau de fotbal, dar şi un…

Citește mai mult

Cascada Tamina este un alt obiectiv turistic spectaculos alături de Canionul Şapte Scări, numai că de foarte mulţi ani nu prea s-a făcut nimic în ceea ce priveşte amenajarea traseului turistic spre această zonă. Pasarelele şi scările ce permit traversarea acestei zone sunt într-un stadiu avansat de degradare, iar, acum Regia Locală a Pădurilor Săcele, care administrează zona, vrea să investească în reabilitarea acestora. „Aşa cum a fost stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local Săcele, profitul înregistrat de noi în urma exploatării obiectivelor turistice este reinvestit în modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice”, a explicat Cristian Popa, reprezentantul RPLP Săcele, .…

Citește mai mult

Începând de sâmbătă şi până pe 5 octombrie, braşovenii îşi vor putea aproviziona cămările pentru iarnă de la Târgul de Toamnă, care anul acesta se va desfăşura pe platforma de la Roman, în locul talciocului. Pentru a marca deschiderea, dar şi pentru a promova produsele agricole locale, un car alegoric încărcat cu legume şi fructe, însoţit de şase călăreţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, va pleca sâmbătă dimineaţa din Stupini, va traversa centrul vechi, iar apoi se va întoarcea prin Poarta Şchei spre talciocul de la Roman. Carul va pleca în jurul orei 10.00 din Stupini şi va ajunge la 10.30…

Citește mai mult

Primăria Braşov a demarat acum mai bine de un an licitaţia pentru desemnarea constructorului noului centru de afaceri al Braşovului, unde ar urma să fie atrase 70 de întreprinderi mici şi mijlocii şi să fie create 128 de noi locuri de muncă. Din păcate, ca mai toate licitaţiile pentru investiţii de anvergură şi aceasta a fost contestată, după ce la începutul lui martie fusese declarată câştigătoare firma Con-A din Sibiu, care a oferise un preţ de 52.895.277,14 lei cu TVA, cu aproximativ 20% mai mic decât valoarea estimată, de 65,262 milioane de lei pentru realizarea investiţiei. Contestaţii, „în reprize” Cinci…

Citește mai mult

Din 1 şi până pe 5 octombrie, Braşovul devine capitala filmelor horror şi supranaturale, cu ocazia organizării celei de-a doua ediţii a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival Festivalul, care va avea loc la Teatrul Sică Alexandrescu şi la Cinemateca Patria, este unul competiţional şi are trei secţiuni: competiţie lungmetraj internaţional, competiţie scurtmetraj internaţional şi competiţie scurtmetraj românesc. „Anul trecut, am avut o ediţie pilot, fără premii, dar din acest an, «Dracula Film» devine un festival competiţional, în cadrul căruia vor putea fi urmărite şi trei pelicule în avanpremieră, care vor ajunge abia de lunile viitoare în cinematografe, cum ar…

Citește mai mult

Site-urile multor primării reşedinţă de judeţ din România sunt prost făcute şi nu oferă informaţiile necesare. Este concluzia la care au ajuns experţi ai Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. Doar jumătate dintre primării afişează deciziile luate de consiliile locale şi prea puţine au şi o versiune de site într-o limbă de circulaţie internaţională. Potrivit reprezentanţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai, deşi nu este încă perfect, cel mai bine conceput site al unei primării de municipiu reşedinţă de judeţ este cel al oraşului Baia Mare, Edilii din Baia Mare au investit 50.000 de lei în urmă cu un an pentru o nouă…

Citește mai mult

Se anunţă un sfârşit de săptămână plin pe trambulinele de sărituri cu schiurile de la Râşnov. Începând de joi şi până duminică, pe Valea Cărbunării, vor avea loc două competiţii care vor conta pentru calendarul de vară al Federaţiei Internaţionale de Schi, respectiv Carpat Cup şi FIS Cup. Primarul Râşnovului Adrian Veştea a precizat că la cele două cupe vor participa 60 de sportivi din opt ţări, printre care se numără Turcia, Kazahstan, Suedia, Polonia, Olanda, Ucraina, Japonia şi  România. Sportivii vor sări pe trambulinele de K 64 şi K 90, competiţiile urmând să înceapă în fiecare zi de la…

Citește mai mult

Etnicii maghiari din Braşov sunt în sărbătoare până pe 5 octombrie, când la Braşov se sărbătoresc „Zilele culturale maghiare”. În cadrul acestui eveniment, în Piaţa Sfatului, a fost amenajat un târg de meşteşuguri şi gastronomie maghiară, unde braşovenii pot degusta din bucatele specifice sau îşi pot cumpăra preparate tradiţionale ungureşti, dar pot participa şi la concerte şi spectacole de dans tradiţionale ale etnicilor magiari. „Aceasta este cea de a patra ediţie, după ce evenimentul a fost sistat în 1940. Anul trecut, la Zilele culturale maghiare din Braşov au participat în jur de 17.000 de persoane, iar în acest an ne…

Citește mai mult

Începând de astăzi, Compania Apa va deschide un nou șantier pe strada Emil Racoviță, pe tronsonul cuprins între b-dul Griviței și strada Mircea cel Bătrân. Pe această porțiune se va introduce o conductă cu diametrul de 400 de mm, în paralel urmând să continue lucrările și pe ultimul tronson de pe b-dul Griviței, dinspre intersecția cu Mircea cel Bătrân spre Onix.  Dacă pe Emil Racoviță se va închide o bandă de circulație, pe Griviței se va lucra pe unul dintre sensurile de mers, pe celălalt urmând să se circule în ambele direcții, dar lucrările vor fi făcute pe porțiuni de…

Citește mai mult

Lucrările la parcarea supraternă de la Spitalul Militar au avansat destul de mult şi sunt în grafic. Până acum, constructorul a reuşit să toarne cei 110 piloni perimetrali şi cei 18 piloni centrali care au fost introduşi până la o adâncime de peste 12 metri prin forare. Totodată, a fost turnată şi grinda de coronament de la cota zero, respectiv grinda care susţine nivelurile supraterane ale parcării. Sprijinirile malurilor sunt executate în proporţie de 60% până la cota – 2,60 metri, fiind executată și hidroizolația până la această adâncime. Totodată, au început și excavările propriu-zise și s-a ajuns deja cu…

Citește mai mult

Ediţia din acest an a Oktoberfest, care a avut „program prelungit”, de 11 zile, a înregistrat şi consumuri pe măsură. La finalul evenimentului, după ce fiecare comerciant a tras linie, organizatorii au făcut un bilanţ al vânzărilor, care, ca la fel ca la ultimele ediții, sunt în cantităţi industriale. Astfel, pe parcursul celor 11 zile de distracţie s-au consumat aproape 975 de hectolitri de bere și 40 de tone de carne, de la mici, la cârnați sau coaste. Cristian Macedonschi, unul dintre organizatorii festivalului, a precizat că numărul celor care au trecut pragul festivalului a fost de 260.000 de persoane,…

Citește mai mult

Până la finele săptămânii trecute, la bugetul local al Brașovului fuseseră încasate aproximativ 75% din taxele și impozitele estimate pentru acest an. Astfel, la începutul lui 2014, autoritățile estimaseră că încasările vor fi de 174 de milioane de lei, până acum fiind plătite de brașoveni aproximativ 130 de milioane de lei. Cele mai conștiincioase au fost, ca de obicei, persoanele fizice, care și-au achitat dările în proporție de 90%, de la agenții economici primindu-se doar puțin peste 50% față de valoarea estimată. Brașovenii își mai pot achita a doua tranșă din taxele și impozitele locale cel târziu până la finele…

Citește mai mult

Zece sate din România au intrat în competiţia pentru titlul de „Cel mai frumos sat“, anul trecut, printre acestea numărându-se şi comuna braşoveană Drăguş. Deși a avut contracandidați puternici precum, Polovragi (judeţul Gorj), Ciocăneşti (judeţul Suceava), Cârlibaba (judeţul Suceava), Rimeţea, (judeţul Alba), Breb (comuna Ocna Şugatag, judeţul Maramureş), Jurilovca (judeţul Tulcea), Bazna (judeţul Sibiu), Cărpinet (judeţul Bihor) şi Răşinari  (judeţul Sibiu), Drăgușul a obținut aproape jumătate dintre voturi și i-a fost decernat acest titlu. În acordarea distincției au fost luate în calcul  arhitectura tradiţională, obiectivele turistice, tradiţiile, obiceiurile și produsele tradiţionale. Emblema satului, cojocăritul Emblema satului este cojocarul Dumitru Sofonea.…

Citește mai mult

Peste 1.000 de oameni revoltaţi au semnat o petiţie online împotriva construcţiei. Deloc impresionaţi de acest protest, reprezentanţii bisericii aşteaptă avizul de construcţie, având susținerea și altor credincioși care susțin demersul Bisericii ortodoxe. Dacă se va obţine avizul de construcție, noua mănăstire va fi lăcaşul de cult aflat la cea mai mare altitudine din România. Recent arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian, a ţinut o slujbă în locul în care va fi ridicată viitoarea mănăstire. Până atunci, o construcţie provizorie îi va atrage atenţia drumeţului că se afla într-un loc binecuvântat. „Aici, pe munţii Bucegi, loc înalt şi reprezentativ, pentru…

Citește mai mult

Braşovul a candidat şi anul acesta pentru obţinerea titlului de „Oraşul Reciclării”, concurând alături de alte 31 de municipalităţi din ţară, competiţie organizată de Eco-Rom Ambalaje, sub patronajul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014. Braşovul a reuşit să obţină premiul pentru cea  mai bună campanie de comunicare în această competiţie, marele premiu fiind revendicat de Sfântu Gheorghe, care va beneficia din partea organizatorilor de amenajarea unui spaţiu inedit de relaxare, respectiv a unei zone 100% eco Wi-Fi, în valoare de 12.000 euro. „Acest premiu este o recunoaştere a activităţii echipei de comunicare din…

Citește mai mult

Sâmbătă şi duminică junii Braşovului vor organiza o petrecere câmpenească la Pietrele lui Solomon. Spectacolul va debuta, sâmbătă, de la ora 11.00 cu o paradă a junilor, care vor pleca din faţa Primăriei spre Piaţa Unirii. Pentru ca parada să se desfăşoare în bune condiţii vor fi impuse unele restricţii în trafic timp de cel mult o oră, etapizat, pe mai multe tronsoane de străzi din centrul oraşului. Astfel, vor fi restricţii pe o bandă de circulaţie de pe b-dul Nicolae Iorga, după care parada îşi va continua traseul pe Mureşenilor, Şirul Beethoven, unde, de asemenea, se va închide traficul…

Citește mai mult

Ţinând cont că în jurul prânzului pe strada Mureşenilor se formau ambuteiaje, din cauza autovehiculelor care staţionau pe prima bandă pentru aprovizionarea unităţilor comerciale din zonă, reprezentanţii Primăriei Braşov au luat decizia să schimbe orele în care se pot executa astfel de activităţi. Astfel, în conformitate cu noul program, societăţile din zonă se vor putea aproviziona doar între orele 6.30 şi 7.30, precum şi între orele 10.00 şi 11.00. „Decizia a fost luată pentru a evita blocajele de circulaţie de la ora prânzului, când foarte mulţi părinţi îşi iau copiii de la şcolile sau grădiniţele din zonă. Încă de astăzi…

Citește mai mult

Eterna reformă din sistemul nostru de învăţământ a lăsat învăţăceii de clasa I şi a II-a fără manuale pe bănci în prima zi de şcoală. Ministerul Educaţiei a promis că schimbă conţinutul manualelor, că le va face moderne şi atrăgătoare, ba mai mult, că va introduce pentru prima dată şi manuale digitale. Totul a mers, dar nu ca la carte. S-au schimbat doar programele şcolare, s-a organizat licitaţie pentru a fi alese editurile ce pot să tipărească manuale, însă editurile perdante au făcut contestaţie, iar până când Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu ia o decizie, manualele nu pot…

Citește mai mult

Centrul de zi de tip Respiro de la Căminul de Bătrâni din Noua, care va oferi posibilitatea cazării şi îngrijirii vârstnicilor pe o perioadă determinată de timp, urmează să îşi deschidă porţile. Ca să poată să funcţioneze, este întâi de toate nevoie de personal, iar aici urmează să fie angajate, în total, 12 persoane, respectiv patru asistente, patru îngrijitoare şi patru infirmiere. Viceprimarul Adina Durbacă a precizat că, deocamdată, a fost depusă doar o singură persoană a fost interesată de un loc de muncă la noul centru, fiind chiar a doua oară când posturile sunt scoase la concurs. „Deschiderea acestui…

Citește mai mult

Până la finele acestei luni, sistemul de tiroliene de la Canionul Şapte Scări va fi deschis publicului, în prezent efectuându-se doar probe. Acesta are o lungime totală de 2.174 de metri şi porneşte de la canion, urmează traseul drumului forestier din zonă, trece pe lângă cabană şi traversează pârâul Şapte Scări prin mai multe puncte, punctul final fiind lângă cabana care se construieşte mai jos de locul de popas de la Cascada cu Apă Vie. „Investiţia se ridică la 98.000 de lei, finanţarea este asigurată integral Regia Publică Locală a Pădurilor (RPLP) Săcele. Iniţial, termenul de finalizare era 1 august,…

Citește mai mult

Lucrările de modernizare a Parcului Central au demarat de săptămâna trecută şi se vor finaliza cel târziu la începutul lunii noiembrie. Mai întâi, s-a trecut la amenajarea unei noi reţele electrice, necesară pentru asigurarea unui iluminat public corespunzător în zonă, ţinând cont că actuala reţea era depăşită din punct de vedere tehnic. „Este o investiţie importantă pentru oraşul nostru, pentru că vorbim despre cel mai cunoscut parc al Braşovului, şi atât partea de iluminat public, cât şi infrastructura pietonală erau depăşite şi ca soluţii tehnice, şi ca durată de funcţionare. Consider că am ales cea mai bună soluţie tehnică pentru…

Citește mai mult

Lucrările de transformare a centrului Râşnovului în pietonal, prin amenajarea unei parcări subterane şi a unui tunel rutier care să subtraverseze această zonă, ar fi trebuit să înceapă încă din prima jumătate a lui iunie, când edilii au semnat cu constructorul spaniol procesul de predare – primire a amplasamentului şi au dat ordin de începere a lucrărilor. Deşi au trecut mai bine de trei luni de atunci, firma Emyplan SL nu a mişcat nici măcar o piatră, astfel că primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a anunţat că zilele viitoare va fi reziliat contractul cu această companie. „Licitaţia pentru acest proiect…

Citește mai mult

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi împreună cu autorităţile din Buzău au decis să redeschidă circulaţia pe DN 10, Braşov – Buzău, începând de aseară. Circulaţia se va desfăşura însă pe un singur fir şi numai în anumite intervale orare stabilite la nivelul Prefecturii Buzău. Mai precis autoturismele se vor putea deplasa între orele 6.30 – 8.30, 12.00 – 14.00 respectiv 18.00 – 20.00, iar maşinile cu o masă mai mare de 7,5 tone nu vor avea acces pe această şosea. Drumul Naţional 10 a fost închis, la kilometrul 81, din cauza unor alunecări de teren în zona Barajului…

Citește mai mult

După ce felinele mari, respectiv leii, tigrii şi jaguarul, au fost mutate în noile adăposturi, în cursul acestei săptămâni urmează să fie terminată mutarea tuturor animalelor de la Grădina Zoologică, în prezent, lucrându-se la amenajarea ţarcului pentru lupi. Viceprimarul Adrian Atomei a precizat că felinele s-au adaptat foarte bine în noile lor case, deşi, la început, au fost mai „timide” şi au stat doar în adăposturile interioare. „Spaţiul actual în care stau lupii are puţin peste 200 de metri pătraţi, iar noul adăpost va avea aproximativ 550 de metri pătraţi, respectându-se astfel standardele europene în domeniu. Până sâmbătă, în noul…

Citește mai mult

Între 27 şi 5 octombrie, Primăria Braşov, în parteneriat cu Agenţia Metropolitană Braşov, va organiza o nouă ediţie a Târgului de Toamnă, însă, de această dată, întreg evenimentul va fi organizat pe platforma din faţa uzinei Roman, în locul talciocul. Până acum, târgul se organiza în pieţele din oraş, iar, anul trecut, au fost montate standuri speciale şi în Piaţa Sfatului. „Am primit multe solicitări în acest sens şi este prima dată când organizăm târgul în această locaţie, care ni se pare accesibilă din toate cartierele din oraş. Am dorit să facem acest lucru pentru că în pieţe, pe parcursul…

Citește mai mult

Președintele  Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „ISO MEDIU” – structură asociativă care se ocupă de implementarea măsurilor cuprinse în master-planul privind gestionarea deşeurilor în judeţul Braşov –, Kovacs Attila, a precizat faptul că toți primarii din județ trebuie să semneze documentul de poziție pentru a se putea implementa acest proiect. În caz contrar, a subliniat acesta, cei care vor continua să se opună, riscă să fie excluși din proiect și să se descurce pe cont propriu în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. „Nici până în prezent documentul de poziție nu a fost semnat de toți primarii. Am avut probleme la Făgăraș,…

Citește mai mult

Licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare, dar şi de execuţie a lucrărilor de îndiguire a cursurilor de apă Besălcin și Bârsa care trec prin zona Aeroportului de la Ghimbav a fost lansată încă din 2011, iar ofertele au fost deschise în mai 2012. Procedura a fost încheiată abia anul acesta, ținând cont că rezultatul a fost contestat de către ofertantul clasat pe locul al II-lea care s-a considerat nedreptăţit, motiv pentru care procesul a fost tărăgănat mai mul timp. Lucrările de regularizare a celor două cursuri de apă care trec prin vecinătatea aeroportului au o valoare totală de 4,23 de…

Citește mai mult

Firma brașoveană Conforest a demarat de aproximativ o lună lucrările de amenajare a pepinierei din cartierul Noua. Pentru început, se lucrează la pregătirea terenului, respectiv nivelarea și terasarea sa, precum și efectuarea defrișărilor necesare. Primarul George Scripcaru a precizat că lucrările sunt în grafic, iar întregul proiect va fi finalizat în maximum 14 luni, respectiv peste aproximativ un an. Amenajarea pepinierei, care va fi de altfel cea mai mare din ţară, era necesară astfel ca pe viitor să nu se mai cumpere puieţi pentru împăduririle pe cele aproape 15.000 de hectare de fond forestier aflat în proprietatea municipalităţii. „Prin implementarea…

Citește mai mult

În Epoca Medievală, în Transilvania, armele de foc aveau o mare preţuire, ajungându-se la performanţe deosebite ale făurarilor în privinţa execuţiei şi calităţii acestora. Braşovul şi Sibiul au fost centre respectabile de producere a armamentului. Vlad Dracul, domnitor al Ţării Româneşti şi-a asigurat mare parte din arsenalul oştilor sale prin cumpărarea armelor de la Braşov. Armamentul folosit în Ţările Române nu se deosebea cu nimic de cel folosit de armatele apusene și deci nu se poate vorbi de un decalaj tehnologic, ci doar de cantitate, care era net superioară celor din urmă. Într-o statistică aleatorie, printre cele mai performante arme…

Citește mai mult