Autor: Ionuț Dincă

Americanii de la Search Corporation vor proiecta autostrada Brașov - Bacău

A fost desemnat proiectantul Autostrăzii Braşov – Bacău (A13). Viitoarea şosea de mare viteză care va lega Moldova de Ardeal va fi proiectată de către asocierea Search Corporation – Primacons Group, potrivit surselor Economica.net. Compania americană de proietare a derulat la Brașov mai multe contracte pentru proiectarea obiectivelor de la Aeroportul Ghimbav. „A13 Bacău – Brașov are proiectant”, anunţă pe pagina sa de Facebook preşedintele PSD Bacău, Dragoş Benea, care nu precizează însă şi numele acestuia. Conform surselor Economica, este vorba despre asocierea Search Corporation – Primacons Group. Amintim că în data de 1 august 2019 a avut loc depunerea…

Citește mai mult
Teatrul Particular Brașov se mută la Sala Studio. De anul acesta, primăria va redeschide 3 vechi cinematografe pentru activități culturale

Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat astăzi că Teatrul Particular Brașov va avea posibilitatea de a utiliza spațiul Teatrului „Sică Alexandrescu“, după ce fusese evacutat „la pachet” cu PNȚCD din sediul din Piața Enescu. În urma solicitării actriței Dorina Roman, președinte și fondator al Teatrului Particular Brașov, primarul Brașovului a luat decizia de a permite accesul acestei instituții independente în Sala Studio, pentru spectacole, în condițiile în care sala din piața Enescu a Teatrului Particular nu mai poate fi utilizată. „Este firesc ca dacă există o anumită necesitate și putem oferi o soluție și altor structuri asociative și ONG-uri, cum este…

Citește mai mult
Aviz pentru a doua etapă de regenerare urbană a platformei Tractorul: 2.700 de apartamente, o școală și două parcări supraetajate

În ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului de ieri a fost avizat Studiu de Oportunitate aferent documentației ,,Întocmire PUZ – Zona Industrială Tractorul, Faza 2”, depus de IMMO Lodgia One SRL și Ceetrus România. Este cea de a doua etapă a proiectului de regenerare urbană pentru zona rezidențială derulat pe fosta platformă industrială Tractorul. Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, în urma discuțiilor, avizarea Studiului de oportunitate pentru acest PUZ s-a făcut în următoarele condiții, agreate și de dezvoltator. 1. „Întâi va fi construită infractructura, însemnând rețele edilitare și străzi, apoi va începe construcția blocurilor. În plus, o suprafață de 8.000 de…

Citește mai mult
Șoferul de TIR prins beat mort la Râșnov a încercat să scape cu o mită de 400 de lei. A fost reținut pentru 24 de ore și riscă să mai rămână după gratii

Ieri, în jurul orei 15.00, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul Politiei orașului Râșnov –  Compartimentul rutier, cu privire la faptul că, șoferul unui autotren depistat în trafic în timp ce conducea sub influența severă a băuturilor alcoolice (2,73 mg/litru alcool în sânge, la testarea cu aparatul etilotest fiind înregistrată o alcoolemie de 0,96mg/litru) a oferit o sumă de bani în scopul neluării măsurilor legale. Sesizarea a fost înaintată de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, fiind demarate cercetări sub coordonarea procurorului specializat, în urma cărora…

Citește mai mult
Troleibuzele fabricate de Solaris pentru Brașov, „plimbare” din Polonia până în Cehia. Acestea vor fi livrate RATBV din aprilie

Primele troleibuzele pe care firma poloneză Solaris Bus & Coach S.A. le va livra Municipiului Brașov din luna aprilie au fost transportate la fabrica Skoda, pentru montarea componentelor electrice. Firma poloneză a realizat producția și montajul troleibuzelor la fabrica Solaris, din Poznan, iar componentele sistemului de propulsie electrică sunt produse și montate la Uzina Skoda din Plzen – Cehia. Potrivit reprezentanților Solaris, primele troleibuze din contract vor ajunge la Brașov în lunile aprilie-mai, anul acesta, iar până la finalul lunii iulie vor fi livrate toate cele 26. Acestea sunt model „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, articulate. „Partenerii noștri de…

Citește mai mult
VIDEO Traficul rămâne blocat pe strada Aurel Vlaicu. Unul dintre șoferii implicați în accident a decedat

Foto: Alexandru Engel UPDATE: Se pare că bărbatul care conducea Opelul roșu a făcut infarct la volan înainte de producerea accidentului și astfel a pătruns pe contrasens. Traficul este încă blocat pe strada Aurel Vlaicu, după ce în jurul orei 8.45 un accident grav a avut loc. Impactul între cele două mașini s-a produs în apropierea de biserică, în dreptul imobilului cu nr 57, iar unul dintre cei doi conducători auto, respectiv, un bărbat în vârstă de 57 ani care se afla în Opelul roșu, a fost declarat decedat de către echipajul medical sosit la fața locului. „Bărbatul a fost…

Citește mai mult
Prima parcare etajată de reședință, amenajată de un dezvoltator imobiliar în noul Tractorul

Noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul se confurntă cu o lipsă a locurilor de parcare, ținând cont că la o parte dintre blocuri nu a fost asigurat nici măcar un loc pentru o locuință. În ultimii ani, reglementările urbanistice impuse de Primărie s-au înăsprit însă, astfel că dezvoltatorul Prima Heights, care construiește ansamblul Top City, a trebuit să găsească o soluție pentru a asigura necesarul de parcări pentru toate apartamentele proiectate. Singura soluție, ținând cont de suprafața de teren pe care o avea la dispoziție a fost construcția unei parcări multietajate. Amenajarea parcării, care va avea 6 niveluri, respectiv subsol,…

Citește mai mult
Trei variante pentru noua „groapă de gunoi” a județului. Până la finalul acestui an, autoritățile județene vor să acceseze cele 100 de milioane de euro necesare managementului deșeurilor

Până la finalul acestui an, Consiliul Județean Brașov ar urma să depună cererea de finanțare în vederea implementării Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Master planul aferent acestui sistem este aproape de a fi definitivat, iar după cum a precizat vicepreședintele CJ Brașov, Tóásó Imelda, joi, consultantul care a elaborat acest document, ar urma să prezinte opțiunile propuse specialiștilor Jaspers, structură care are ca obiectiv sprijinirea procesului de pregătire a proiectelor majore care urmează să fie co-finanţate din Fondurile Structurale şi de Coeziune. „După această întâlnire, ar urma să fie adoptată varianta finală care să fie prleuată în studiul de…

Citește mai mult
Două poduri reconstruite peste Olt, la Comăna și Hălmeag, vor fi deschise traficului în luna mai

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veștea, a inspectat astăzi stadiul lucrărilor la două poduri peste râul Olt, aflate în fază finală de construcţie. Este vorba despre podul dintre Șercaia și Hălmeag, vechi de 100 de ani, care este reconstruit din temelii printr-un proiect accesat de CJ Brașov în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II, şi despre podul de la Comăna-Crihalma, afectat iremediabil de inundaţiile din 2018, a cărui proiectare a fost realizată de administraţia judeţeană, finanţarea lucrărilor şi construcţia propriu-zisă fiind preluate de Compania Naţională de Investiţii (CNI), în urma demersurilor făcute de preşedintele CJ. Vestea bună pentru locuitorii…

Citește mai mult
Curățenie generală în tot Brașovul. Pentru deșeurile voluminoase vor fi amplasate containere speciale

Începând de luni, la Braşov începe campania de curăţenie de primăvară, ocazie cu care va fi declanşată o amplă acţiune de salubrizare a domeniului public şi privat, în toate cartierele municipiului Braşov. ,,Având în vedere prognoza meteo din perioada următoare, am dat dispoziție serviciului de salubrizare, Poliției Locale și operatorilor de salubrizare de pe raza municipiului Brașov să pregătim programul de curățenie de primăvară din timp, pentru a profita de vreme și ținând cont că și sărbătorile de Paște sunt, anul acesta, puțin mai devreme. Ca în fiecare an, orașul va fi inclus într-o campanie de curățenie totală, de la…

Citește mai mult
Un șofer argeșean s-a „energizat” cu alcool înainte de cursă. Rezultatul, după ce a fost tras pe dreapta la Râșnov: 0.96 mg/l alcool pur

Astăzi, în jurul orei 12.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 61 ani, din județul Argeș, care conducea un autocamion pe DN 73. „La testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.96 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Brașov. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența…

Citește mai mult
Noutățile schemei de vaccinare aprobate de Ministerul Sănătății. Ce vaccinuri sunt obligatorii și care sunt opționale, dar recomandate

Bebelușii trebuie vaccinați încă din primele zile de viață în maternitate. Primul vaccin este recomadat chiar în primele 24 de ore după naștere, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani trebuie imunizați cu vaccinurile incluse în Schema națională de vaccinare, realizată de Ministerul Sănătății. Săptămâna viitoare, Parlamentul ar urma să voteze legea vaccinării, ținută 2 ani și jumătate în sertarele Camerei Deputaților. Legea nu impune vaccinarea obligatorie, dar va aduce sancțiuni, inclusiv amenzi de până la 10.000 de lei, pentru părinții care refuză să își vaccineze copiii. Toate vaccinurile care figurează în Calendarul Național de Vaccinare sunt, teoretic,…

Citește mai mult
Băncile vor să își scoată pârleala și atacă sistemul Revolut cu comisioane la transferuri

Peste un milion de utilizatori de carduri Revolut, raportat de fintech-ul din Marea Britanie anul acesta pentru România, au început să provoace ceva pierderi băncilor. Aproape toți utilizatorii de carduri Revolut au început să facă schimburile valutare prin aceste carduri și nu doar pentru plăți în străinătate la comercianți sau retrageri de la ATM, ci chiar și pentru plata creditelor în valută de pe piața internă. Pierderile rezultate din neutilizarea cardurilor tradiționale pentru operațiuni de schimb valutar în țară și străinătate au început să fie resimțite de instituțiile de credit din România, care practică o difereanță (spread) între cursul de…

Citește mai mult
CJ Brașov pune la bătaie 3,3 milioane de lei, finanțări nerambursabile pentru proiecte culturale, sportive, dar și pentru sprijinirea bisericilor

Consiliul Județean Brașov a lansat, în ultimele două săptămâni, cinci programe pentru finanţarea nerambursabilă, din bugetul propriu al judeţului Braşov pe anul 2020, a proiectelor culturale, a proiectelor sportive, precum și pentru acordarea unui sprijin financiar unităților de cult din județul Brașov aparținând cultelor religioase recunoscute din România. După cum a precizat vicepreședintele CJ Brașov, Imelda Tóásó, la stabilirea bugetului pentru fiecare program în parte, conducerea CJ Braşov a ţinut cont de sumele efectiv cheltuite anul trecut. „De la un an la altul, numărul proiectelor depuse pe liniile de finanțare ale CJ Brașov a crescut, iar rapoartele de evaluare ne…

Citește mai mult
Piețele Brașovului, supravegheate video de 90 de camere

Piețele agroalimentare ale Brașovului au fost dotate cu sisteme de supraveghere video, care ar urma să devină funcționale de zilele viitoare. În total, au fost instalate 90 de camere de monitorizare și potrivit șefului Serviciului Administrare Piețe citata de bzb.ro acestea vor funcționa de lunea viitoare. Astfel, în Piața Dacia au fost instalate 32 de camere de supraveghere, din care 5 de interior, în Piața Astra, 29 de camere, din care 4 de interior, la Tractorul 15 camere, iar în Bartolomeu, 14 camere. Numai la Star nu au fost montate, urmând să se analizeze această posibilitate. În plus, casieriile Serviciului…

Citește mai mult
O firmă cu afaceri de aproape 2 milioane de lei, în 2018, va câștiga peste 1,5 milioane de lei din supervizarea unor lucrări de pe șantierul Aeroportului Ghimbav

După ce în luna decembrie Asocierea de firme Venturo Investment SRL şi Ecoinstal Urban SRL au câștigat contractul pentru supervizarea lucrărilor şi dirigenţia de şantier la terminalul aeroportului de la Ghimbav, recent, prima dintre firme a mai semnat un contract cu Consiliul Județean Brașov în vederea acordării unor servicii de supervizare. Este orba de supervizarea lucrărilor de amenajare a instalațiilor de balizaj. Compania, care are sediul în București, a fost singurul ofertant, și ar urma să primească pentru aceste servicii aproape 525.000 de lei, fără TVA, o sumă mai mică față de prțeul estimat inițial care era de aproximativ 666.000 de…

Citește mai mult
Ocolitoarea de pământ a Făgărașului a intrat oficial în proprietatea Primăriei. 14,8 milioane de lei, rezervate pentru demararea lucrărilor

Primăria Făgăraș a realizat procedura de predare-primire a variantei ocolitoare a orașului, prin semnarea procesului verbal de constatare și identificare de către comisia reunită CNAIR – Primărie, după 3 ani de când au fost inițiate demerusrile. În august ar urma să fie selectat constructorul „Prin predarea acestui imobil din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Făgăraș se creează, astăzi, o certitudine. Ce ne-am dorit de 30 de ani se împlinește. Acum începe implementarea acestui proiect, finanțat din bugetul local al municipiului printr-un credit accesat în anii anteriori. Vă asigur că toți banii pentru acest obiectiv vor fi recuperați…

Citește mai mult
#fwdBV: De la conceptul blocurilor înghesuite, construire pentru clasa muncitoare, la o nouă viziune imobiliară

Dezvoltatorul Kasper Development a schimbat radical viziunea imobiliară de la poalele Tâmpei oferindu-le celor care au ales Coresi Avantgarden nu doar o locuință, ci experiențe de viață. Dezvoltatorul imobiliar Kasper Development a vrut să schimbe percepția învechită cu privire la ceea ce înseamnă un cartier și să ofere un loc modern unde să vrei să trăiești cu adevărat, să ai parte de confort și de experiențe de viață. Achiziția unei locuințe este întotdeauna o decizie emoțională. Și este firesc să fie așa, pentru că nu vorbim doar de o proprietate imobiliară, ci de un loc care va deveni acasă, un loc unde…

Citește mai mult
Firma de la care a primit șpagă fostul ministru al Sănătății, zeci de contracte în țară. Ce contracte derula în Brașov

Hospital Technical Solutions din București este firma de la reprezentanții căreia ar fi primit mită managerul Spitalului din Baia Mare și fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, 10.000 de euro, respectiv 120.000 lei. HTS a avut zeci de contracte cu spitale din România, în numai doi ani de la înființare, potrivit datelor publicate pe SICAP (portalul guvernamental de transparență în achiziții publice). Firma încheiase un contract de achiziții cu spitalul din Baia Mare în valoare de 2,3 milioane de lei. Sumele reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea…

Citește mai mult
Vaccinarea obligatorie și amenda de până la 10.000 de lei pentru cei care nu se conformează, ultimul pas înainte de adoptare

Vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie, după ce deputaţii Comisiei pentru sănătate au votat, luni, în unanimitate, introducerea acestui amendament în proiectul legii vaccinării, transmite Agerpres. Proiectul de lege mai trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaţilor, care este forul decizional. „Încă nu am terminat raportul, am terminat şedinţa comisiei în care am dezbătut Legea vaccinării. Dacă până acum mergeam pe acest concept unanim, al obligativităţii informării, de astăzi putem vorbi şi despre o obligativitate a vaccinării. Dar nu vorbim despre un consimţământ prezumat, aşa cum el era trecut iniţial în proiectul de lege, acest punct a fost scos din…

Citește mai mult
Biciliștii și „trotinetiștii” care nu respectă regulile de circulație pot primi amenzi de până la 1.160 de lei

Odată cu încălzirea vremii, aproape zilnic sunt înregistrate accidente rutiere în care sunt impliați conducători de biciclete și/sau trotinete, care, potirvit polițiștilor, devin victime din cauza necunoașterii și îndeosebi a nerespectării regulilor de circulație. Pentru a conduce o bicicletă sau trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Copiii sub 14 ani pot circula doar în locuri special amenajate, parcuri sau proprietăți private, iar deplasarea pe drumurile publice se face doar însoțiți de adulți. Polițiștii avertizează asupra faptului că în cazul în care un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, bicicletele…

Citește mai mult
Filtrele „de Mărțișor”, amenzi de 134.000 de lei și aproape 50 de permise reținute, pe șoselele Brașovului

În weekend, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Braşov au desfășurat o serie de activități pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru reducerea riscului rutier pe drumurile publice din județul Brașov. În urma filtrelor organizate pe șosele, polițiștii au constatat peste 690 contravenții, pentru care care au aplicat sancțiuni în valoare de aproximativ 134.000 lei. Dintre acestea, 371 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 47 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar 22 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare…

Citește mai mult
În amintirea eroului brașovean, care a fost o „torţă vie a Revoluţiei române"

Liviu Cornel Babeş şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, pe 2 martie 1989, în semn de protest faţă de regimul comunist. Brașoveanul fost declarat erou naţional în 2007 și este cetăţean de onoare al Braşovului, iar o stradă i-a împrumutat numele. În Poiana Braşov este un monument întru aducere aminte. În această dimineață, autoritățile au organizat un ceremonial religios în amintirea sa, la monumentul ridicat în amintirea sa la baza Pârtiei Bradul. Numit „torţa vie a Revoluţiei române”, Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc şi a murit pe Pârtia Bradu, din Poiana Braşov, purtând în mâini afişul…

Citește mai mult
Factura la apă caldă și căldură se va putea plăti doar online, timp de o lună

Timp de o lună, facturile emise de către Serviciul Public Local de Termificare pentru apă caldă și căldură se vor putea achita doar electronic. „Având în vedere lucrările de interconectare a transmiterii de date între casierii, dispecerat și sediu central al SPLT, vă informăm ca pentru o perioadă de o lună, începând de astăzi, se vor putea face plăți către SPLT doar cu ordin de plată”, este anunțul celor de la SPLT. Această decizie afectează aproximativ 20% dintre plăți, cea mai mare a clienților de la termoficare făcând și în prezent, plățile electronic, online.

Citește mai mult
Ecopolis, rețeaua „privată” de măsurare a calității aerului, vrea să instaleze echipamente certificate de monitorizare și la Brașov

Rețeaua națională de măsurare a calității aerului a început să aibă defecțiuni încă din 2012, iar timp de câțiva ani site-ul unde se afișau datele nu a funcționat deloc. În condițiile în care Ministerul Mediului nu a făcut mare lucru pentru a remedia situația, Asociațiile Ecopolis și ETA2U au căutat bani în domeniul privat, au obținut 70.000 de euro finanțare și în decembrie 2019 au pus în funcțiune propria rețea – aerlive.ro. Pentru început au fost puși în funcțiune 10 senzori în București, iar datele din primele luni arată depășiri spectaculoase, de până la 5-6 ori peste limita admisă pentru…

Citește mai mult
UPC dispare oficial de pe piață. Clienții vor primi din martie facturi Vodafone

Vodafone România și UPC România au demarat proiectul de fuziune dintre cele două companii. Data efectivă a fuziunii este 31 martie 2020 și reprezintă o etapă a procesului de integrare, care a început în 2019, imediat după aprobarea achiziției UPC de către Comisia Europeană. Ca urmare a fuziunii, UPC România își va înceta existența ca entitate juridică, fiind absorbită de către Vodafone România. Vodafone România va iniția în perioada următoare o amplă campanie de informare a clienților UPC România, prin toate canalele – scrisori de informare care vor însoți factura de servicii, IVR, SMS, email, paginile online dedicate www.vodafone.ro/upc-devine-vodafone și www.upc.ro/upc-devine-vodafone – cu privire la…

Citește mai mult
Polivalenta de 46 de milioane de euro, la stadiul obținerii avizului de mediu

După ce anul trecut a fost definitivat studiul de fezabilitate pentru amenajarea Sălii Polivalente, iar în prezent se lucrează la proiectul tehnic din edilii continuă demersurile necesare pentru avizarea investiției propusă în locul fostului Stadion Municipal. În prezent, este în curs de obținere avizul de mediu pentru acest obiectiv, care este necesar pentru avizarea lucrărilor de construcție. Polivalenta înseamnă mai mult decât construcția unei clădiri multifuncționale pentru sport, cu 10.000 de locuri, înseamnă reamenajarea unei suprafețe mult mai mari, cu zone verzi, zone de promenadă, zone de recreere și de odihnă, amfiteatru în aer liber, locuri de joacă pentru copii,…

Citește mai mult
Evaluări imobiliare de până la 370.000 de lei pentru exproprierile de pe ocolitoarea mică a municipiului Săcele

Chiar dacă lucrările au fost definitivare, drumarii brașoveni mai trebuie să facă o serie de exproprieri necesare definitivării proiectului de amenajare a ocolitoarei mici a municipiului Săcele, respectiv cele aferente drumului de legătură dintre DN 1A, centură și platforma industrială Electroprecizia. În vederea plății despăgubirilor pentru proprietarii de terenuri din această zonă sunt necesare, mai întâi, efectuarea unor documentații cadastrale și rapoarte de evaluare. Costul elaborării acestor documentații de evaluare pentru cele 170 de imobile, respectiv suprafețe de teren, este estimat la o sumă cuprinsă între 206.980 de lei și 310.470 de lei, respectiv un total maxim cu TVA de aproape…

Citește mai mult
Românii au început să-și pârască la 112 vecinii întorși din străinătate

Două persoane din Prahova au sunat la 112 ca să îşi reclame vecinii sosiţi din Italia. Potrivit unor surse locale, oamenii au spus autorităţilor că vecinii lor au febră, că s-au întors din Italia şi nu au declarat, la intrarea în ţară, locul din care vin. Sursele citate susţin că una dintre persoanele care a apelat numărul de urgenţă şi-a dat şi o identitate falsă. Cu toate acestea, autorităţile au fost făcute verificări în urma reclamaţiilor, iar în urma acestora s-a stabilit că este vorba de alarme false, provocate de teama coronavirusului.

Citește mai mult
Trafic blocat pe DN 11, din cauza unui accident rutier

Traficul rutier este blocat la această oră pe DN 11, între Hărman și Lunca Câșnicului, după ce în zona popasului Căprioara s-a produs un accident rutier grav. Din informațiile oferite de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, este vorba de o coliziune între o autoutilitară și un autoturism. „Din primele informații, în urma impactului au rezultat 3 victime. Traficul este blocat pentru efectuarea cercetării la fața locului”, au precizat oficialii Poliției.

Citește mai mult