În Poiana Brașov au început pregătirile pentru sezonul de schi, după ce ieri a început să ningă timid. Azi, stratul de zăpadă în Postăvarul măsura deja câțiva centimetri buni, iar administratorul domeniului schiabil, Dorin Drăgoi, a pornit noile mașini de producere a zăpezii artificiale. Brașovenii speră ca sâmbătă, cu puțin noroc, să poată schia.
Alte stiri similare
Cea mai mare donație individuală raportată pe anul trecut de Partidul Național Liberal (PNL) a venit din partea unui om…
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al…
Învierea lui Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători pentru credincioși, iar în jurul Paștelui există numeroase superstiții,…
Să te relaxezi în fața televizorului după prânzul sau cina de Paște ar putea fi o nouă variantă de petrecere…
După o lungă perioadă de Post a venit și „marea dezlegare” la ouă, carne, cozonaci, pască şi drob, iar medicii…
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis un nou mesaj viral pe rețelele de socializare, duminică, în ziua în care…
„În ziua de 05 Mai 2024, la ora 06:00:20 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml…
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea…
Trei farmacii vor fi deschise non-stop în prima zi de Paşte, în oraș, au anunţat reprezentanţii Casei de Asigurări de…
Săptămâna Patimilor pentru creștinii ortodocși se apropie de final. În zona Brașovului întâlnim obiceiuri specifice care se practică în această…
Cozile sunt unul dintre lucrurile sensibile pentru români. Nu de puține ori s-au iscat adevărate scandaluri pe această temă, așa…
Furnizarea apei, întreruptă pe mai multe străzi din cartierul Florilor, după ce o conductă s-a spart
Compania Apa a întrerupt furnizarea apei pe mai multe străzi din Brașov, pentru a repara o conductă. Astfel, până în…
Nelipsită de Paște, de masa românilor, carnea de miel este bogată în fier și proteine, acizi grași Omega 3, însă…
Primarul Capitalei Nicuşor Dan susţine, în legătură cu dosarele penale pe care le au unii politicieni USR, că ”nu e…
În timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit…
Luni și marți, autobuzele de pe liniile 50 și 52, pe sensul spre centrul orașului dinspre Șchei, nu vor circula…
Pentru asigurarea climatului de siguranță rutieră cu ocazia Sărbătorilor Pascale, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și…
Crin Antonescu se pregătește să iasă la pensie, deși nu a mai lucrat de opt ani de zile. Acesta a trăit…
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu, arhiepiscop al Sibiului, îi îndeamnă pe credincioşi, în Pastorala de Paşte, să se bucure de Învierea…
Consumul de droguri este deja problemă națională, dezbătută de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Cu toate acestea, copiii, adolescenții și…