Singura mașină destinată transportului persoanelor cu dizabilități, care se află în scaun rulant, a fost lovită în această dimineață, undeva pe strada Zizinului. Automobilul aparține Structurii de Economie Socială (SES) din cadrul Asociaţiei Club Sportiv „Fii Independent” Braşov, este omologat la standarde europene și îndeplinește toate normele de siguranță. „Off topic, dar vă rugăm să ne ajutaţi. Aseară sau în dimineaţa aceasta devreme pe strada Zizinului, nr 148, cineva a reuşit minunata performanţă de a ne lovi maşina, nu o dată ci de două ori, şi a plecat fără să lase un semn. Este singura maşină din judeţ care este adaptată şi poate transporta persoane cu dizabilităţi la cerere. Dacă aveţi informaţii, vă rugăm să ni le furnizaţi. Mulţumim!”,a postat Ciprian Lupu pe grupul de Facebook Info Trafic Braşov.