
Pe principiul vara să îți faci sanie, iar iarna, căruță, Consiliul Județean Brașov investește în achiziția de noi dotări pentru patinoarul pe care îl amenajează temporar pe perioada sezonului rece la Baza Olimpia. Astfel, ținând cont că Baza Olimpia s-a transformat în muzeu, iar spațiile au fost reorganizate, în ultimele sezoane reci, s-a impus amenajarea unor vestiare temporare, unde patinatorii să se poată echipa.
În acest sens, pentru iarna viitoare, ar urma să fie achiziționate două corturi (de tip pavilion), fiecare cu o amprentă la sol de 2950 x 4450 mm și o înălțime la coamă: 3200-3400 mm. Costul acestora este de 14.800 de lei fără TVA, respectiv 17.612 lei cu TVA, și ar urma să fie livrate de firma Dola Ecotrade din Sânpetru. Printre cerințele CJ Brașov se numără o garanție de 24 de luni pentru echipamente, iar sistemul să fie demontabil și realizat într-o manieră simplă, astfel încât să fie asamblat într-un timp scurt. Corturile vor avea și o membrană de protecție protecție culoare verde densitate 450 gr/mp, iar fiecare echipament va avea o greutate de 60 de kg. Acestea ar urma să fie furnizate în cel mult 39 de zile.
Patinoarul ce este instalat pe terenurile de tenis de la Olimpia are o suprafaţă de 1.800 mp (60 m X 30 m), iar gheaţa are o grosime de 7 cm. A costat aproximativ 1,9 milioane de lei și poate fi operațional până la o temperatură de plus 20 de grade Celsius. Patinoarul de la Olimpia a avut, în sezonul 2024-2025, încasări totale de 1.261.567,81 lei şi 57.155 de intrări, cu 15.895 mai multe decât în iarna precedentă.
Un comentariu
Ar fi trebuit sa investeasca de mult in astfel de corturi si asa intrarea este destul de scumpa si stai sa te schimbi in conditii imprecare adica te schimbi cand este frig afara si mai astepti si jumatate de ora pentru seria urmatoare tot in frig