O tânără în vârstă de 35 de ani din Brașov a fost reținută de polițiștii Secției 1 din Capitală, fiind suspectată că ar fi sustras peste 16.800 de lei dintr-un magazin situat în Sectorul 1 al Bucureștiului.
Incidentul a avut loc în seara zilei de marți, în jurul orei 21:30, când reprezentantul societății comerciale a sunat la 112, anunțând dispariția sumei de bani aflată într-un seif lăsat neasigurat în zona administrativă a unității. În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că principalul suspect este o femeie de 35 de ani, care a fost localizată și condusă la audieri cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Brașov, în data de 7 mai.
După administrarea probatoriului, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată magistraților cu propunere legală.