Sâmbătă, 10 mai 2025, în intervalul orar 10.35 – 11.00, circulația autobuzelor de pe liniile 4, 50 și 52 va fi oprită în zona Pieței Unirii.
„Restricția de acces este determinată de defilarea ce va avea loc în zona delimitată de străzile Căpitan Ilie Birt, C. Brâncoveanu, Băilor și Prundului, manifestare ocazionată de sărbătorirea Zilei Victoriei în Europa (8 mai), Ziua Europei (9 mai) și Ziua Independenței Naționale a României (10 mai).
Imediat după finalizarea ceremonialului, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52 își vor relua circulația, însă, pentru puțin timp după aceea, există posibilitatea existenței unor dereglări față de orarele obișnuite corespunzătoare unei zile de sâmbătă. Ulterior manifestării, RATBV va lua toate măsurile necesare pentru încadrarea cât mai rapidă a mașinilor în graficele de circulație afișate”, au transmis reprezentanții RATBV S.A.
2 comentarii
Inteligența USR-istă și-a arătat fața și în probleme de istorie: toată Europa sărbătorește Ziua Victoriei (ziua capitulării Germaniei) în 9 Mai, noi, că suntem originali, am mutat-o în 8 Mai; Ziua Independenței de Stat a României, anunțată în Parlament de Mihail Kogălniceanu în data de 9 Mai 1877 au mutat-o în 10 Mai, că cică atunci a semnat regele decretul…Băi, am înnebunit toți?? Vă luați și de istoria României? Dar pe restul țărilor beligerante le-ați anunțat că Germania a abdicat cu o zi înainte decât știu ei?? Doamne Ferește….
…capitulat…