Poliţele obligatorii pentru locuinţe se vor scumpi în perioada următoare. O spune chiar Autoritatea de Supraveghere Financiară, care susţine că trebuie atins un nivel de preţ care să țină sistemul în echilibru. În caz contrar, despăgubirile nu vor putea fi acoperite integral. Experţii spun că poliţa obligatorie ar trebui să aibă o valoare dublă, scrie observatornews.ro.
2,3 milioane de locuinţe din România sunt asigurate. Din 10 milioane. Proprietarii nu încheie poliţe obligatorii din mai multe motive.
„Doar după ce ni se întâmplă o tragedie, atunci ne gândim ce bine ar fi să ne asigurăm locuinţele”, „Lumea, în România, nu e obişnuită cu sistemul de asigurări de locuinţe. Ar trebui să aibă toată lumea, că nu ştii niciodată ce se întâmplă”, spun oamenii.
130 de lei pe an, poliţa obligatorie a unui locuinţe
Poliţa obligatorie a unui locuinţe ne costă 130 de lei pe an, iar suma asigurată este de 100.000 de lei. Suntem protejaţi în faţa dezastrelor naturale, cutremure, inundaţii sau alunecări de teren.
Iar în viitor românii ar putea fi şi mai puţin motivaţi să-şi asigure locuinţele.
„În 2010, preţul asigurării obligatorii era 100 de lei. Vă daţi seama cât a fost inflaţia între timp. Ar fi trebuit să fie undeva la vreo 250 – 300 de lei această asigurare”, spune Sergiu Costache, expert asigurări.
Şi la asigurările facultative există riscul de creştere a preţurilor
Autoritatea de Supraveghere Financiară consideră că, în caz contrar, putem ajunge în situația polițelor RCA – adică să nu mai putem plăti despăgubirile.
„Cred că mărirea va fi graduală. Probabil că diferenţele vor fi de 25-30 de lei. Şi o să se întâmple an de an câte o mărire. Dacă vine un cutremur ca cel din 1977, acolo s-ar putea ca sumele să nu mai fie acoperitoare”, spune Sergiu Costache, expert asigurări.
Şi la asigurările facultative există riscul de creştere a preţurilor. Mai ales că valoarea despăgubirilor creşte încontinuu.
„Anul trecut s-au plătit despăgubiri, doar pentru acoperirea daunelor provocate de incendiu, 67 de milioane de lei. De aproape trei ori mai mare decât în 2021”, spune Alina Bărbulescu, specialist asigurări generale.
În jur de 1,7 milioane de locuinţe au asigurari facultative. Preţul mediu al unei poliţe e de aproximativ 100 de euro pe an.