Primăria Brașov a decis încă din 2018 să creeze un „capăt de linie” special pentru autocare în Livada Poștei și să interzică accesul acestora spre Piața Sfatului și Piața Unirii, ținând cont că nu existau zone de îmbarcare/debarcare optime. În ultimii ani au existat unele așa-zise „derogări”, astfel că în decembrie, la propunerea primarului George Scripcaru, Comisia de Circulație a decis ca toate autocarele să aibă acces doar la peronul special din Livada Poștei, iar apoi să staționeze în parcarea specială de la Stadionul Municipal.
În ședința de ieri a Comisiei de Circulație, a fost din nou analizată posibilitatea ca autocarele să aibă acces pe strada Mureșenilor și în Piața Unirii. Comisia de Circulație a decis păstrarea semnalizării existente, respectiv interzicerea accesului autocarelor pe strada Mureșenilor și spre Șchei, cu loc de îmbarcare/debarcare în Livada Poștei și parcare lângă terminalul RATBV de la Stadionul Municipal. Potrivit deciziei comisiei, doar în situații excepționale se va putea solicita un permis de liberă trecere.