Povestea vinurilor spumante Rhein începe în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. În 1892 au fost construite pivnițele de la Azuga, pentru ca zece ani mai târziu să înceapă aici producția de vin spumant după metoda celebrei șampanii din Franța. Astăzi, la Azuga, se produc aproximativ 200.000 sticle de vin spumant pe an, din întreaga cantitate mai mult de jumătate ajungând peste hotare. Aici se pregătește vinul care ajunge și la Casa Regală a României.
De când vin spumant regal? De peste 120 de ani, în anul 1904 Pivnițele Rhein devenind furnizor oficial al Casei Regale a României, calitate redobândită după 2000. Astăzi, pivnițele Rhein sunt deopotrivă obiectiv turistic – aici puteți și poposi, existând și spații de cazare, și aveți ocazia să participați de asemenea la o degustare de vin – și unul dintre relativ puținii agenți economici care contribuie la bugetul local.
„Această fabrică este construită în anul 1892 de un neamț cu numele Rhein. Până în 1903 a funcționat ca depozit de vin, iar din 1903 până în ziua de azi este fabrică de spumant. Noi până în 2006 am îmbuteliat aici, iar din 2006 se îmbuteliază la Ploiești, aici facem doar fermentarea spumantului în sticlă”, începe să povestească Ion Pascu, ghidul nostru.
Citiți întreaga poveste, pe adevarul.ro.