„Caligrafisme” este o expoziție inedită în peisajul cultural-artistic, ce reunește zeci de lucrări caligrafice cu mesaje, citate, realizate cu toc și peniță, hârtie artizanală, cerneluri prețioase, sigilii și alte elemente specifice acestei arte, devenite rarisimă în timpurile noastre.
Autoarea lor, brașoveanca Anca Timis, artist-caligraf, iubește și practică scrierea artistică de peste 10 ani. A susținut numeroase ateliere și cursuri de caligrafie, colaborând cu diverse instituții culturale sau educaționale precum: Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Muzeul Tradițiilor Codlene, școli și Licee din Brașov, Palatul Brukenthal Avrig, Castelul Sturdza-Miclăușeni.
Pe lângă pasiunea pentru caligrafie, artista a participat cu lucrări de pictură la cele două ediții ale Bienalei Albastre, organizate la Brașov, iar în prezent studiază Artă Sacră la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și este profesor de Educație Artistică la Colegiul Național „Johannes Honterus „
Vernisajul expoziției va avea loc în 31 martie, la Casa Junilor, la ora 18.00.
„Cele aproape 100 lucrări de caligrafie <<le-am numărat de 3 ori și n-a ieșit la fel>>, își găsesc, o vreme, alt cuib decât atelierul meu. Selecția a fost complicat de făcut, e ca și când ai alege între propriii copii pe cel mai merituos… Predomină lucrările în tipul de scriere Copperplate, acompaniate de cele realizate în stilul Chancery, Gotic ș.a. Deseori am folosit hârtia artizanală, calc sau carton colorat, cernelurile sidefate, sigiliile cu ceară, am experimentat, am improvizat, am combinat, ca în jazz, rigoarea cu creativitatea. De multe ori textele au fost cele care mi-au influențat alegerile cromatice sau tehnice. Sunt idei care au avut asupra mea un impact puternic, sunt și reflecții personale, introspective. Nu știu cât timp am petrecut caligrafiind în ultimii 12 ani, este însă un timp valoros mie, pe care l-aș schimba cu altceva doar dacă aș învăța alte tipuri de scriere pe care încă nu le știu…
Mai povestim noi pe 31, vă aștept cu emoții, cu dor de voi și de povești, cu ceva dulcegării”, a declarat pentru Biz Brașov artista Anca Timiș.