O ursoaică și trei pui au coborât din pădure lângă blocurile din orașul Bușteni, marți seară, în jurul orei 20:30, potrivit imaginilor trimise redacției G4Media.ro.
„A început sezonul în care coboară urșii. Ne-am obișnuit să nu mai ieșim afară din case după ora 17.00”, scrie localnicul într-un mesaj.
„Nu ne încumetăm să plecăm spre centru, deși și acolo, mai ales vara, apar urși lângă primărie, în parcul central, în zona în care sunt piața, centrul comercial, liceul. De altfel, prin centru trece inevitabil orice turist venit în Bușteni”, a completat localnicul.
În cel de-al doilea videoclip, ursul se îndreaptă cu viteză spre un localnic care a huiduit animalul dintr-o scară de bloc, fără a-l ataca.
Vedeți imagini, AICI.