Codin Maticiuc, cunoscut pentru implicarea în diverse proiecte sociale, a anunțat că strânge fonduri pentru renovarea Secției de Oncologie, corpul Mîrzescu din Brașov. Anul trecut, acesta a reușit să mobilizeze comunitatea, dar și patru firme private din Brașov, să doneze pentru renovarea Staționarului Tractorul din cadrul Spitalului Clinic de Urgență.
„Vrem să începem anul acesta renovarea Secției de Oncologie din Spitalul Județean – corpul Mîrzescu.
Acea secție groaznică despre care sute dintre voi mi-ați scris anul trecut în privat și în comentariile postarilor despre renovarea de la Tractorul.
Proiectulul de arhitectură e gata, tot ce ne lipsește sunt banii. Și știm sigur că Brașovul îi poate aduna. De ce? Pentru că aici, spre deosebire de alte județe, comunitatea CHIAR a făcut ceva.
Anul trecut am renovat Staționarul Tractorul cu peste 200.000 de euro strânși din Brașov. Nu de la stat, nu din promisiuni, ci de la companii locale care au spus: „Facem pentru orașul nostru”. Le las aici să nu le uitați – Kasper Development, Bilka Steel, Varta și Kasper. Au pus banii pe masa și au transformat un spital prăfuit într-un loc unde oamenii sunt tratați cum trebuie. În alte orașe din țara asta, am băgat sute de mii de euro în spitale, dar n-a venit nimeni să pună umărul.
Brașovul a fost altfel! A avut forță, inimă și onoare!
Acum, avem nevoie de voi din nou. Secția de Oncologie n-a mai fost igienizată din 2013, dar tratează peste 13.000 de pacienți pe an. Oameni în luptă cu cancerul, în saloane aglomerate, fără intimitate, cu două băi la 41 de paturi. Mulți refuză internarea, de frica condițiilor, nu a bolii. E nedrept. E dureros. E inacceptabil.
Proiectul de renovare costă 1,1 milioane euro și vrem să-l începem IMEDIAT ce avem banii. Nu ne mai permitem să așteptăm.
Refacem TOT: instalații, oxigen, gaze medicale, băi, saloane, aparatură, totul la standarde europene. Construim nu mai puțin de 19 băi în toate saloanele.
Brașov, ai fost erou deja o dată! Hai să arătăm iar că noi facem, nu așteptăm!
Forțați și statul să puna osul la treabă prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit – completează în 2 minute linkul din primul comentariu. Dacă l-ai dat deja, trimite un SMS cu textul FACEM la 8864 pentru 4 euro/lunar.
Iar dacă ai firmă, redirecționează 20% din impozit. Orice share ajută. Mulțumim!”, a transmis Codin Maticiuc pe pagina de facebook.