Şoşoacă a mers, joi, la Biroul Electoral Central, pentru a-şi depune candidatura la alegerile prezidenţiale din 4 mai. Ea a purtat mănuşi de box. În faţa sediului BEC se aflau mai mulţi susţinători care au scandat ”Diana preşedinte”, ”Victorie”.
„Avem dosarul depus care este în regulă. (…) De la BEC ni s-a spus că este cel mai complet şi cel mai original dosar cu semnături adevărate”, a anunțat Şoşoacă la ieşirea din sediul Biroului Electoral Central.
Ea a precizat că ordinul este să îi fie respinsă candidatura.
„Am depus o cerere la BEC pentru a fi primită în cadrul şedinţei în care se va analiza dosarul meu pentru că ordinul este să fiu respinsă (n.r. nu se știe de unde vine acest „ordin”). Nu se poate judeca şi respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte. Am dreptul să mă apăr în faţa oricărei instituţii. Este un drept fundamental, universal. Am cerut să fiu prezentă, parlamentarii au cerut să fie prezenţi pentru a putea să ne formulăm apărări, nu să fim efectiv şterşi sau acuzaţi fără să ne putem formula vreo apărare”, a afirmat Diana Şoşoacă.
Ea a cerut să existe fair-play în această competiţie prezidenţială.
„Sper din suflet ca preşedintă de onoare a Ligii Profesionite de Box Ringul că vom avea parte de fair-play. Înţelegi, sistemule, ce este fair-play? Eu nu am venit să lovesc pe nimeni, am venit să vă spun că pumnul românului va învinge. Pumnul lui Dumnezeu, feriţi-vă de pumnul lui Dumnezeu. Dumnezeu când dă, ia tot. Vreau fair-play. Dacă este să pierdem sau să câştigăm, să pierdem sau să câştigăm pe drept într-o competiţie egală, nu cu furt al sistemului, nu cu STS, nu cu bani plătiţi pentru voturi. Nu cu furt de voturi şi date la PSD, PNL şi AUR. Nu cu tot felul de comete şi guru care vin şi distrug suveranismul românesc”, a mai transmis Diana Şoşoacă.
Ea a mai anunţat că i-a scris preşedintelui SUA, Donald Trump, despre situaţia din România.
„I-am scris preşedintelui Trump şi să vedem care va fi reacţia acestuia despre ceea ce s-a întâmplat în România. Pentru că indiferent dacă susţin eu sau nu susţin un contracandidat, nimeni nu trebuie să aibă parte de tratamentul pe care l-am avut eu, nici măcar Georgescu, cu toate mizeriile lui. Atâta timp cât nu este condamnat penal şi nu are o interdicţie legală judecătoarească de a candida, omul poate candida”, a afirmat Diana Şoşoacă.
Ea a adăugat că le-a trimis scrisori similare vicepreşedintelui SUA, JD Vance şi lui Elon Musk şi a menţionat că este invitată la Mar-a-Lago peste o lună.
La final, Diana Şoşoacă i-a îndemnat pe cei prezenţi să rostească rugăciunea ”Tatăl nostru”.