Unul dintre cele mai importante subiecte prezentate, astăzi, în Comisia de Circulație a fost cel referitor la extinderea străzii 13 Decembrie, la 4 benzi, pe tronsonul cuprins între strada Vasile Goldiș, și str. Orizontului (ieșirea spre Sânpetru), inclusiv a podului peste Timiș, și modernizarea străzii Vasile Goldiș, investiție care va fi finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„La următoarea ședință a Consiliului Local voi prezenta proiectul de extindere al străzii 13 Decembrie, de la strada Vasile Goldiș până la pasajul spre Sânpetru, cu o finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării. Acum mai mulți ani am demarat proiectul de extindere a acestei străzi, iar acesta era ultimul tronson care trebuia extins. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. A trebuit să vină Ministerul Apărării și cel al Dezvoltării ca să realizăm că proiectul inițiat de mine a fost unul foarte bun. Este bine că îl facem acum, mai ales că avem sprijinul financiar al guvernului. Avem la dispoziție câteva zile să transmitem hotărârea de Consiliu Local și cererea de finanțare, după care trebuie să pregătim toată documentația necesară astfel încât finanțarea lucrărilor să fie realizată cu fonduri guvernamentale. Cu siguranță vom face toate eforturile ca să nu ratăm această oportunitate”, a precizat primarul George Scripcaru.
Pașii necesari pentru a demara investiția
Conform solicitării primite de la Ministerul Dezvoltării, având în vedere că cele două investiții – „Extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecția cu strada Orizontului până la intersecția cu strada Vasile Goldiș)” și „Reabilitare strada Vasile Goldiș” – sunt amplasate pe raza administrativ-teritorială a UAT Brașov, iar obiectivele de investiții sunt în proprietatea acesteia, Municipalitatea trebuie să își dea acordul pentru includerea lor în Programul național de dezvoltare locală, etapa a II-a.
După obținerea acestui acord și emiterea ordinului de ministru, Primăria va prezenta o serie de documente, cum ar fi devizul general, certificatul de urbanism și avizele necesare, pentru a se putea demara această investiție.
Un comentariu
Sa ne zica domnul primar Scripcaru de ce s-au opus cu toate mijloacele pnl și psd ca să se facă ceva în Brașov!
Cu cuvintele lui să ne zică, fără doctrina de partid și fără dat vina pe fosta administrație, care de fapt tot ce se întâmpla era cu girul psd și pnl.
Sa ne zică cât a luat de la Nordis!