A încetat din viață generalul care a învățat generații de copii din Făgăraș. Avea 104 ani și era veteran de război. „A fost un model de demnitate, perseverență și dragoste pentru țară”

Duminică, 23 februarie, s-a stins din viață la venerabila vârstă de 104 ani învățătorul, veteranul de război, General de Brigadă (rtr.) Gheorghe Prunduș.

„Cetățean de onoare al Făgărașului, generalul de brigadă(rtr.) Gheorghe Prunduș a fost un model de demnitate, perseverență și dragoste pentru țară”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Absolvent al Școlii Normale de Învățători, în 1941 a fost încorporat în Batalionul 11 Vânători de Munte din Beiuș, apoi s-a perfecționat la Centrul de Instrucție și Infanterie din Făgăraș. Un an mai târziu, a fost avansat și trimis la Batalionul 103 Munte, de unde a plecat pe front, în Moldova. Împreună cu unitatea, a participat la luptele de rezistenţă până la primirea ordinului de retragere. La 6 ianuarie 1945, în timpul luptelor din Munții Bukk pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, a fost rănit și spitalizat.

Pentru curajul său a fost decorat cu Ordinul „Coroana României cu spade și panglică de Virtute Militară clasa a 2-a, cu frunze de stejar”, în grad de cavaler. În luna mai a aceluiași an, s-a întors la Centrul de Instrucție și Infanterie din Făgăraș, unde a cunoscut-o pe cea care urma să-i devină soție pentru 74 de ani. O poveste de dragoste cum nu mai găsești decât filme, și poate nici acolo.

După ce s-a sfârșit Al Doilea Război Mondial, Gheorghe Prunduș a fost decorat cu Ordinul „Steaua Republicii clasa a 5-a” și alte 4 medalii.

A devenit, apoi, cadru didactic și și-a dedicat întreaga viață profesională copiilor făgărășeni. Învățătorul s-a evidențiat permanent prin acțiuni sociale și prin promovarea patriotismului în rândul tinerilor. În decursul anilor, pentru activitatea sa a fost avansat onorific până la gradul de general de brigadă în retragere.

Vă prezentăm mai jos o amintire din război povestită de veteranul de război Gheorghe Prunduș în 2019:

„Ajunsesem să cucerim o cotă nemțească și am comunicat soldaților să rămână pe loc, că aveam telefonul mai în spate. Atât le-a trebuit, să mă vadă că trec în spate, că toți s-au retras și nemții au recucerit cota. De atunci înainte, comandanții trebuiau să fie în față.

La 25 decembrie, de Crăciun, a fost, parcă, o convenție între noi și germani să nu tragem niciun foc, stăteam în tranșeele circulare. Am fost aprovizionați, am primit, pentru prima dată, un pachet de 100 de țigări Carpați. Pe front, am ajuns să fumez și frunze de stejar înfășurate în ziar.

La Bobotează, la 6 ianuarie, într-o bătălie crâncenă, am avut nenorocul să fiu rănit.

Ca zestre pe front, am avut întotdeauna cu mine, păstrate la piept, o iconiță și fotografia fetișcanei ce avea să-mi devină soție în 1945, domnișoara Iosif Georgeta, pe care am lăsat-o acasă și eu am plecat la război.

Prin rugăciunile ei și ale mele, Dumnezeu mi-a salvat viața și, în loc să vină glonțul la cap sau la inimă, a venit la picior. Odată cu glonțul, mi-a intrat și o schijă deasupra genunchiului pe care medicul nu a observat-o la operație. O port și acum, ca zestre din război, de 75 de ani de când am fost rănit”.