Primele menţiuni documentare ale oraşului Braşov apar în analele istoriei pe 23 februarie 1271.
Cu toate acestea, Braşovul a fost menţionat documentar, pentru prima dată în anul 1235 sub numele de Corona, ca aşezare în care fiinţa o mănăstire a ordinului religios catolic premonstratens.
Începuturile istoriei oraşului sunt însă mai timpurii cu câteva decenii, fiind legate de colonizarea germană în regiune şi de donaţia Ţării Bârsei, făcută de regele Andrei al II-lea al Ungariei cavalerilor teutoni, în 1211, localitatea fiind întemeiată imediat după aceea, cel mai probabil în 1213.
Ținând cont că data oficială de naștere a orașului de la poalele Tâmpei este 23 februarie printre cei care au urat comunității un sincer „La mulți ani” se numără și Ambasada SUA la București. Mesajul a fost însoțit și de o fotografie document cu Brașovul, care se află în colecția Congresului American.
„La mulți ani, Brașov! de ani de atestare documentară. Fotografia de mai jos surprinde frumusețea orașului transilvănean la începutul secolului XX și face parte din colecția Bibliotecii Congresului American”, a transmis Ambasa SUA.