Reprezentanții Primăriei Brașov au luat în calcul mai multe trasee în vederea dezvoltării rețelei de piste pentru bicicliști, însă majoritatea sunt încă în stadiu incipient. Una dintre propunerile care și-a continuat cursul avizării în vederea implementării este traseul ce va lega zona de Sub Tâmpa, de străzile A.I. Cuza și Avram Iancu. Astfel, proiectul a fost analizat de către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice din cadrul Direcției de Cultură, ținând cont că traversează zone de protecție istorică. Comisia a emis aviz pozitiv, singura condiție impusă fiind aceea de prezentare a unui raport de diagnostic arheologic în cazul în care sunt propuse prin proiect intervenții în sol.
Traseul Sub Tâmpa – Magazinul Star ar urma să vină în completarea celui proiectat între Prefectură și Pietrele lui Solomon. Potrivit temei de proiectare, va fi eliminată o bandă de circulație pe sensul de urcare spre Dobrogeanu Gherea, iar în zona Prefecturii, ori se va elimina o bandă de circulație, ori vor fi reorganizate actualele parcări pentru a se crea două benzi de biciclete.
În ceea ce privește traseul Avram Iancu – A.I. Cuza, pe tronsonul din Iuliu Maniu până la intersecția cu strada Sitei este propus dublu sens pentru bicicliști (3 metri) pe o parte prin eliminarea parcărilor laterale sau benzi de 1,5 metri lângă parcări. Pe tronsonul spre Bisericii Române, ținând cont că strada se îngustează, se analizează și opțiunea de traseu pe strada Sitei, iar pe A.I. Cuza pistă dubă pe o parte prin eliminarea parcărilor sau benzi de 1,5 metri lângă parcări.
Realizarea acestor trasee pentru bicicliști este prevăzută în Planul Integrat de Calitate a Aerului, iar pe lângă delimitarea acestora de benzile pentru autovehicule, fie prin borduri, jardiniere sau marcaje este propusă și implementarea unor măsuri de calmare a traficului rutier, precum și limitarea vitezei.
Un comentariu
Sunt curios daca s-a studiat ce procent din populatie poate folosi bicicleta. Dupa o varsta nu mai folosesti. Trebuie sa se tina seama ca o buna parte din locuitori stau pe dealuri si nu cred ca sunt dispusi sa pedaleze la deal cu bagaje. Pistele de biciclete nu vor descongestiona orasul de traficul de zi cu zi. Verzii care tot cer acest lucru ca este la moda nu vor pedala prin fumul si praful traficului auto. In plus orasul are strazi inguste care combinate cu spatii dedicate bicicletelor vor duce la ambuteiaje care vor spori poluarea. Este ca atunci cand fostul primar a declarat pentru cateva zile orasul verde si a restrictionat circulatia si a coborat viteza la 30 km/h! Este la mintea cocosului ca o masina ca sa mearga cu 30km/h are motorul mai turat decat la viteza mai mare si deci poluarea este mai mare. Imi expun parerea pentru ca prin natura studiilor si functiei am vazut zeci de studii de fezabilitate si in care in 80% este maculatura care descrie relieful, clima etc. si in rest se cam bate apa in piua. Au totusi un rol studiile de fezabilitate SF adica stiintifico fantastice toaca o groaza de bani buni de muls si se refac de cate ori vreti pe alti bani.