Afaceristul de origini brașovene Ion Țiriac vrea să construiască un spital pentru copiii bolnavi de cancer la poalele Tâmpei. Intenția acestuia a fost prezentată în cadrul unei discuții pe care a avut-o cu primarul George Scripcaru pe tema parcului pe care fosta administrație a Brașovului îl propunea, destul de populist, pe terenurile private din perimetrul fostelor societăți Lemexim, IUS – Lubrifin.
În urma unei interpelări în plenul Consiliului Local pe tema parcului propus în zonă, George Scripcaru a precizat faptul că Ion Țiriac și-a arătat nemulțumirea vizavi de faptul că în calitate de proprietar al uneia dintre parcelele din perimetrul fostei platforme industriale nici măcar nu a fost întrebat dacă ar accepta să vândă terenul și care este de fapt intenția cu acesta. În acest context, afaceristul a precizat că ia în calcul ca unitatea sanitară să fie ridicată pe parcela pe care o deține pe strada Hărmanului și care este una accesibilă pentru o astfel de investiție. „Domnul Țiriac s-a mirat de faptul că în calitate de proprietar al terenului, în baza Constituției României care garantează dreptul la proprietate, cum pot decide alții ce să facă pe proprietatea lui, în casa lui cum ar veni. Este o chestiune de bun simț să întrebi și apoi să iei decizii pe proprietatea altuia. Eu zic că mai întâi, trebuie să întreținem ce avem, cum este zona Centrului Civic, și apoi să cumpărăm proprietăți private și să facem lucruri doar populist”, a spus primarul Brașovului.
Conform studiului de fezabilitate, întocmit de fosta administrație a municipiului, parcul din proximitatea străzii Hărmanului ar fi urmat să aibă 91.987 de mp, devenind astfel cel mai mare parc al Brașovului, atat ca suprafață, cât și ca infrastructură de relaxare si practicare a sportului în aer liber. Documentația a fost elaborată de compania Arhi Box, din Cluj-Napoca. Valoarea estimată a proiectului era de 237,7 milioane lei inclusiv TVA (47,4 milioane de euro), din care lucrările de construcții și montaj reprezentau 78,6 milioane lei, inclusiv TVA.