Ministerul Energiei va lansa în dezbatere publică până la finalul săptămânii un act normativ schema de plafonare-compensare pentru perioada de după 1 aprilie, când expiră mecanismul actual. Ministerul propune acordarea unor ajutoare sub forma cardurilor de energie pentru consumatorii vulnerabili.
„Dorim să restabilim funcționarea normală a pieței energiei, într-o manieră rațională și graduală, astfel încât să evităm creșteri bruște ale facturilor la energie. Dacă nu am lua în calcul măsura prelungirii mecanismului de sprijin, ne-am asuma riscul unei posibile creșteri accelerate ale costurilor cu energia pentru populație și mediul economic de la 1 aprilie 2025.
Mai mult, guvernul a alocat un buget inițial de 3 miliarde lei pentru începutul acestui an pentru susținerea schemei de plafonare-compensare, ceea ce va permite plăți semnificative către furnizori în perioada imediat următoare.
În zilele următoare le vom integra în propunerea de act normativ, care va fi publicată în transparență până la finalul acestei săptămâni”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.