Meteorologii au emis mai multe coduri de vreme rea care se întind pe câteva zile. Temperaturile scad și mai mult, în jumătate din țară, unde vor fi dimineți și nopți geroase.
Potrivit prognozei ANM, preluată de Hotnews, în perioada 15 – 18 februarie vremea va fi rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, local în nordul, centrul, nord-estul teritoriului, precum și în zonele montane, unde temperaturile minime se vor încadra în general între -16 și -10 grade.
Pentru perioada 15 februarie, ora 10 – 18 februarie, ora 10, meteorologii au emis o informatie privind precipitații mixte, polei, ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, vreme rece, nopți și dimineți geroase.
Pe parcursul zilei de sâmbătă vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare în sudul și estul Transilvaniei și pe arii restrânse în Moldova. În Muntenia și local în Oltenia și Dobrogea la început vor fi ploi și lapoviță, apoi doar ninsori. Izolat se va forma polei.
Din seara zilei de sâmbătă și până marți dimineața temporar va ninge în sud, sud-est și parțial în centru și se va depune strat de zăpadă (în general 5…10 cm).
Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de sâmbătă în regiunile vestice, estice și sud-estice cu viteze în general de 40…50 km/h, iar duminică și luni va fi în general moderat în sud (viteze de 25…40 km/h), iar pe litoral, temporar va prezenta intensificări cu rafale de până la 40…45 km/h.
Vremea va fi rece în toate regiunile până spre finalul săptămânii viitoare și vor fi nopți și dimineți geroase, la început în nordul teritoriului și în depresiuni, apoi local și în rest, iar ziua vor fi temperaturi preponderent negative.