Așa cum vă informa Biz Brașov, în primăvara anului 2025 ar fi trebuit să aibă loc un exercițiu major al NATO, „Dacian Spring 25”, la Baza Militară de la Cincu, din județul Brașov. Anularea alegerilor prezidențiale din decembrie anul trecut din cauza acuzațiilor de ingerință rusească și de manipulare a opiniei publice a dat încă calendarul exercițiului NATO peste cap.
Potrivit informațiilor concordante obținute de publicația franceză Le Journal du Dimanche, scrutinul prezidențial din luna mai ar urma să modifice formatul „Dacian Spring 2025”, prevăzut inițial să aibă loc între 5 și 26 mai, cu o participare a aproximativ 5.500 de militari NATO. Dintre aceștia, peste 4.000 de militari francezi și elemente de tehnică de luptă trebuiau să ajungă în luna mai la Cincu prin diverse metode de transport, inclusiv aeronave care aterizează la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.
Pentru Franța, care conduce un batalion multinațional aflat la Cincu, județul Brașov, acest exercițiu major era crucial pentru a-și evalua capacitatea de a desfășura o brigadă operațională de până la 5.000 de soldați din Franța, în doar zece zile, pe flancul estic al NATO. „Ne adaptăm la situația politică”, a explicat situația pentru Le JDD o sursă militară franceză.
Această ediție majoră a „Dacian Spring 25” este, de asemenea, o ocazie crucială pentru armata franceză de a evalua gradul de pregătire al forțelor sale pentru un război de mare intensitate. Exercițiul include desfășurarea unor resurse considerabile: avioane ușoare, numeroase tancuri Leclerc, zeci de tunuri Caesar și sute de vehicule de infanterie.
Un obstacol în calea „Dacian Spring 2025”:
„În Franța, atunci când au loc alegeri, deplasarea trupelor și a echipamentelor în afara cazărmilor este interzisă, deoarece ar fi considerată un pericol pentru democrație”, a explicat pentru JDD un ofițer superior al Ministerului Forțelor Armate.
Fără a confirma informațiile JDD, această sursă militară explică faptul că sunt în curs discuții între Franța, NATO și România, dar admite că:
„Ar fi ciudat să vedem mii de soldați străini cu material de război debarcând” în momentul unor alegeri prezidențiale.
Pe site-ul Statului Major al Apărării din România, exercițiul este încă anunțat pentru primul semestru al anului 2025, în perioada 5-26 mai.
„Exercițiul DACIAN SPRING 25 (DASP 25) planificat și condus de către MND-SE (Divizia Multinațională Sud-Est), în perioada 05 – 26 mai, reprezintă o premieră prin dislocarea pe teritoriul României de către Franța, națiunea-cadru a Grupului de Luptă NATO de la Cincu, a unei structuri multinaționale de nivel brigadă, aproximativ 4.000 de militari francezi cu mijloace de luptă. Armata României, alături de forțe aliate și partenere, desfășoară această serie de exerciții militare integrate, menite să consolideze cooperarea în cadrul NATO și al parteneriatului strategic româno-american. Aceste antrenamente demonstrează unitatea și solidaritatea aliaților, precum și capacitatea structurilor NATO și a partenerului strategic american de a interveni rapid în sprijinul României.
Pentru Armata României, exercițiile reprezintă o oportunitate de a testa capacitatea de a susține operații defensive în cadrul alianței și de a asigura sprijinul necesar pentru trupele și echipamentele care tranzitează sau staționează pe teritoriul național. Aceste activități militare sunt un exemplu clar al angajamentului comun pentru securitatea colectivă și stabilitatea regiunii.
Activitățile de instruire planificate vor cuprinde deplasări și exerciții tactice cu și fără trageri de luptă, parașutări, forțări ale cursurilor de apă, comunicații criptate, coordonare a tranzitului prin puncte aeriene, navale și terestre de trecere a frontierei, precum și activități cu specific medical”, se arată în continuare pe site-ul Ministerului Apărării Naționale din România.
Rămâne de văzut dacă exercițiul major planificat pentru luna mai va fi amânat sau chiar anulat.