Ieri după amiază, salvamontiștii au fost alertați de 3 turiști străini care se rătăciseră pe un traseu interzis, duși acolo de…Google Maps. Pentru a-i salva cât mai repede, salvamontiștii au solicitat intervenția elicoperului SMURD de la Brașov, care i-a coborât pe 2 dintre ei în zona în care erau cei 3. Cei trei turiști au fost ridicați apoi la elicopter, care i-a dus în siguranță la Cota 1400.
„Încă o misiune de salvare, desfășurată în același loc ca precedentele (sub cascada Caraiman), diferența fiind că, profitând de lumina zilei, am solicitat ajutorul elicopterului IGAv-SMURD. A fost vorba de trei turiști străini, care orientându-se după Google Maps, au rămas blocați pe Jepii Mici, fiind panicați și în ușoară stare de hipotermie. Doi salvatori montani au fost inserați prin troliere și i-au recuperat pe cei trei, ducându-i la Baza Salvamont Prahova de la Cota 1400. O echipă de salvatori montani era pregătită să intervină terestru, în cazul în care misiunea aero nu se putea realiza. Mulțumim echipajului de pe elicopterul 336, de la POA Brașov”, au transmis cei de la Salvamont Prahova