Continuă acțiunea de igienizare a muntelui Tâmpa și a Dealului Melcilor începută de municipalitate în luna februarie, ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni.
„Ieri a fost igienizată Cariera Dealul Melcilor, de unde participanții la acțiune au extras zeci de saci de deșeuri. La acțiune au participat voluntarii iubitori ai muntelui și operatorul Comprest, sub coordonarea reprezentantului primăriei, Viorel Mihai. Printre participanți s-au aflat și voluntari din Italia, Spania și Irlanda. Împreună cu celelalte organe abilitate, zonele cu probleme vor fi atent monitorizate, inclusiv prin acțiuni de patrulare prin care sperăm să putem scădea numărul celor care aruncă deșeuri, comit actelor de vandalism sau amenajează vetre de foc în locuri unde acest lucru nu este permis”, au transmis reprezentanții municipalității.
Până acum au fost igienizate Vârful Tâmpa, Șaua Tâmpei , Dealul Melcilor și Cariera de sub Dealul Melcilor.