Primăria Predeal a lansat un anunț către instituțiile publice care sunt interesate de preluarea unor mijloace fixe, respectiv a unor autovehicule, a cărora valoare de inventar s-a amortizat și nu mai sunt utilizate.
Cea mai nouă dintre mașini este un Seat Alhambra cu 7 locuri din 2010, care a avut o valoare de inventar de peste 77.000 de lei. Pe lista de autovehicule care au rămas „în curtea” Primăriei și nu mai sunt de folos mai este și un Mercedes Vito din 2008, cu o valoare de inventar de 107.803 lei și o autoutilitară Ford Tranzit cu motor de 2400 cm cubi, cea mai veche din parcul auto, fabricată în 2008, cu o valoare de 50.139 de lei.
Instituțiile interesate de preluarea acestor bunuri au termen până în 7 martie să își manifeste intenția, urmând ca apoi să se facă transmiterea fără plată în baza actelor normative privind valorificarea bunurilor aparținând instituțiilor publice.